4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
Un cadavru, depistat în spatele unui garaj din capitală. Victima ar fi fost omorâtă cu un robinet

Doi bărbați cu vârstele de 39 ani și 43 de ani, fără loc permament de trai, au fost reținuți de oamenii legii, fiind suspectați de comiterea unui omor intenționat. Dacă li se va dovedi vinovăția, aceștia riscă pedeapsă cu închisoarea pe un termen de la 10 la 15 ani.

Foto: Politia Capitalei

Polițiștii au fost sesizați la data de 9 septembrie, de un locatar al unui bloc de locuit de pe str. Independenței, din sectorul Botanica al capitalei. Acesta a relatat că a depistat cadavrul unui bărbat în spatele unui garaj.

În urma examinării cadavrului, medicul legist a depistat mai multe plăgi tăiate-înțepate în regiunea capului și feței, care au dus la decesul bărbatului. Victima, în vârstă de 44 ani, nu avea un loc permanent de trai.

Oamenii legii au identificat și reținut suspecții, care și-au recunoscut vina, în cadrul audierilor. Aceștia au spus că, cunoșteau victima, iar în ziua când s-a produs crima, ei au consumat împreună băuturi alcoolice, după care între victimă și suspecți s-a iscat un conflict. Ulterior, aceștia i-au aplicat mai multe lovituri în regiunea capului, cu un robinet, după care au plecat de la locul comiterii infracțiunii.

Bărbații au mai fost judecați anterior pentru vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii și furt. Aceștia au fost plasați în arest pentru 30 de zile și sunt cercetatți penal pentru omor intenționat, iar dacă vor fi găsiți vinovați, riscă pedeapcă cu închisoarea pe un termen de la 10 la 15 ani.


Pub