„Pe data de 1 martie, în jurul orei 13:30, poliția din Strășeni a fost sesizată despre producerea unui accident rutier în apropierea localității Greblești.
La fața locului, preliminar, s-a stabilit că un automobil de model Volkswagen, condus de un bărbat în vârstă de 54 de ani, ar fi ignorat prevederile Regulamentului Circulației Rutiere, tamponând lateral un Volvo condus de un bărbat de 62 de ani, cât și un alt automobil Volvo, condus de un tânăr de 26 de ani.
În urma impactului, din fericire, nicio persoană nu a avut de suferit. Rezultatele testării cu aparatul Drager au indicat valori negative pentru toți șoferii implicați.
Cazul este înregistrat, iar oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului”, a declarat pentru UNIMEDIA ofițera de presă a Inspectoratului de Poliție Strășeni, Mariana Didenco.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!