„O nouă zi, un nou fals, aceleași surse. Natalia Morari a coborât în ultimii câțiva ani tot mai jos și mai jos. A ajuns să lanseze falsuri de calibrul Bogdat Țîrdea.
Oamenii se schimbă.
Cândva poate și era jurnalistă credibilă în fața comunității internaționale, în centrul atenției donatorilor, partenerilor, societății, acum a ajuns o mincinoasă ordinară, care ridică în slăvi noile sale rude - spălători de miliarde, promovându-i drept mari experți, economiști și vizionari.
Cert e că acum această lansatoare de minciuni are cu totul alte obiective decât să avansăm Moldova pe calea europeană a libertății și democrației.
Fiți vigilenți, vă rog. Am impresia că din aceeași sursă vor fi încă multe minciuni”, a scris Dumitru Alaiba pe Facebook.
Scandalul public dintre cei doi a început după ce Natalia Morari a anunțat că un alt investitor important ar urma să părăsească Republica Moldova, fiind hărțuit de autorități, informație respinsă de Alaiba.
Cei doi au fost cândva buni prieteni și se afișau public în cadrul aceluiași cerc de comunicare.
Natalia Morari a ajuns „în dizgrațiile” actualei guvernări după ce a făcut public faptul că are un copil cu omul de afaceri Veaceslav Platon, vizat în dosare penale.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!