36,28 lei/l Motorina scade la 36,28 lei/l (−41 bani), prima reducere după săptămâni de creștere 3.277 lei/Gcal Termoelectrica: căldura costă 3.277 lei/Gcal, dublu față de 2.020 – intră în vigoare 1 oct. 20,15 lei/EUR Eurole coboară la 20,15 lei, scăzând 4 bani într-o zi – leul se apreciază față de EUR 2.000.000 lei Femeie din Căușeni pierd 2 milioane lei în escrocherie – banii fiului și economiile proprii
(video) MAE i-a înmânat o notă de protest lui Ozerov, după incursiunile dronelor din ultimele zile. Ambasadorul Rusiei: „Acuzații fără efectuarea unei anchete”

MAE i-a înmânat o notă de protest ambasadorului agreat al Federației Ruse la Chișinău, Oleg Ozerov, după ce trei drone au încălcat, într-o singură zi, spațiul aerian al Republicii Moldova. „Am declarat în repetate rânduri părții moldovenești că suntem pregătiți pentru o investigație comună a acestor incidente, pentru a clarifica modul în care se produc”, a declarat la rândul său Ozerov.

Foto: Facebook

„Deocamdată, nu am primit un astfel de răspuns și, cel puțin până acum, nu am văzut din partea moldovenească disponibilitate pentru o investigație comună. Noi suntem pregătiți pentru o astfel de colaborare”, a declarat Ozerov.

„ În ultimele șapte zile, spațiul aerian al țării a fost încălcat de opt ori. Republica Moldova condamnă cu toată fermitatea această încălcare gravă a suveranității sale, care a pus în pericol direct viața cetățenilor. Condamnă, totodată, războiul de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei, care amenință securitatea întregii regiuni”, au menționat reprezentanții MAE.

Ministerul Afacerilor Externe condamnă ferm încălcarea gravă a spațiului aerian al Republicii Moldova de către trei drone, miercuri, 30 septembrie, în contextul atacurilor masive ale Federației Ruse asupra Ucrainei. Ambasadorul agreat al Federației Ruse la Chișinău a fost convocat pe1 octombrie, la MAE, la ora 14:00.

Un zbor neautorizat a fost depistat în spațiul aerian al Republicii Moldova, aseară, la ora 20:45, în contextul atacurilor masive lansate de Rusia asupra Ucrainei.

Ulterior, o explozie s-a produs în apropierea localității Brănești, raionul Orhei.

Experții Secției tehnico-explozive a Poliției au stabilit preliminar că drona depistată prezintă elemente specifice tipului „Geran”, cu motor turboreactiv.

De asemenea, o dronă a survolat spațiul aerian al Republicii Moldova în această dimineață, 30 septembrie, în jurul orei 05:43, după care a căzut și a explodat în extravilanul satului Hîrbovăț, raionul Anenii Noi, a anunțat Ministerul Apărării.

Momentul exploziei a fost publicat de Poliția Națională.

O altă dronă dronă a fost depistată astăzi, 30 septembrie, în spațiul aerian al Republicii Moldova. Potrivit Sistemului național integrat de monitorizare, aparatul de zbor fără pilot a survolat zona localității Lunga, raionul Dubăsari, la ora 10:26, iar spațiul aerian din zonele de Nord și Centru a fost închis.

Noi detalii despre drona care a explodat aseară în apropierea satului Brănești, raionul Orhei. Poliția a stabilit că aparatul s-a lovit de copaci înainte de deflagrație, iar la fața locului au fost găsite trei cratere și zeci de fragmente.


Pub