4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
IQ FEST #2. Festivalul care îți pune inteligența la joacă revine pe 16 mai în PMAN

Sâmbătă, 16 mai, festivalul IQ Fest reunește familiile sub umbrela inteligenței, în Piața Marii Adunări Naționale, transformând spațiul în cel mai mare hub de cunoaștere și creativitate în aer liber. IQ FEST 2026 revine cu un format spectaculos, dedicat tuturor celor care vor să-și antreneze mintea prin joc, de la mic la mare.

Foto: IQ FEST

Festivalul va oferi locuitorilor și oaspeților capitalei un nou format de relaxare - un spațiu în care activitatea intelectuală devine captivantă, iar învățarea devine o parte firească a jocului. Pe parcursul zilei, participanții vor avea parte de 7 ore de activități non-stop în aer liber.

Programul festivalului acoperă o gamă largă de direcții, de la tehnologie și știință până la jocuri clasice și formate creative. Printre activitățile principale se enumeră:

● robotică și construcții Lego;

● ateliere creative, inclusiv pictură cu vin, realizarea săpunului și macrame;

● zone științifice interactive cu experimente de biologie, fizică și anatomie;

● quiz-uri în format pentru tineri și familii, programe interactive;

● provocări logice – sudoku, cuvinte încrucișate, citire rapidă și exerciții de gândire;

● competiții de asamblare a puzzle-urilor și cubului Rubik pe viteză;

● jocuri clasice – șah, dame, table, X și 0, puncte;

● jocuri de societate și retro;

● activități pentru tineri și activități incluzive;

● zone de activitate fizică, inclusiv perete de escaladă.

IQ FEST este orientat către un public larg – de la copii până la adulți, oferind

fiecăruia posibilitatea de a-și alege formatul de participare: de la jocuri intelectuale liniștite până la competiții active și zone interactive.

O parte separată a programului este dedicată competițiilor pe discipline intelectuale, pentru care este deja deschisă înregistrarea prealabilă la accesarea următorului link: https://forms.gle/RXysnrdxDAhJkyiy7

Despre eveniment:

Locație: CHIȘINĂU | Piața Marii Adunări Naționale

Data: 16 mai 2026, începând cu ora 12:00

Acces: Gratuit

Evenimentul este organizat de către Asociația de jocuri intelectuale din Republica Moldova cu sprijinul Primăriei mun. Chișinău, prin intermediul Direcției Generale Educație, Tineret și Sport, Direcției Generale Cultură și Patrimoniu Cultural, în parteneriat cu Kaufland Moldova și în colaborare Librarius, Naturalis, Easy Water și Fundația Est-Europeană. Partener media general – Radio Relax.


Pub