„Deci, întâi de toate, atunci când vorbim despre actul de elaborare al documentelor, în Republica Moldova, după cum cunoașteți, orice inițiativă trece printr-un proces de consultări publice, printr-un proces de discuții, publicare, pe particip.gov.md se fac discuții la nivelul instituțiilor care sunt autori, care le prezintă. Bunăoară și această instrucțiune care a fost prezentată, ea, la momentul de față, a trecut ca și orice alt act public prin aceste consultări. Este tare importantă participarea societății civile, participarea cetățenilor la analiză minuțioasă a acestor acte și prezentarea propunerilor concrete, constructive, pentru că până strigăm aoleu că, uite, se face cenzură și ceva se întâmplă, este important să verificăm cu acuratețe cum va fi pus în aplicare un astfel de mecanism”, a menționat Vodă.
Guvernul Republicii Moldova nu își propune să aplice cenzură, mai mult ca atât, avem discuții foarte strânse cu partenerii europeni pe îmbunătățirea unor procese, proceduri, rigori, care țin de toată activitatea și tot palierul de discuții în spațiu public legate de pagini web, legate de rețele sociale și alte aspecte. Și atunci, cuvântul cheie este participarea și implicarea fiecărui actor și înainte ca să tragem concluzii și să trecem pe paliera panicoasă a acestei decizii, să transmitem aceste propuneri înscris la autorități, eu foarte mult mă bucur că avem o gălăgie a democrației. Că în cazul în care sînt inițiative care nu sunt pe placul unui segment de cetățeni, nu sunt pe placul unor cerc de experți, ele pot fi discutate, pot fi îmbunătățite. Bunăoară, documentele pe linia guvernamentală sunt publicate în spațiu public din timp, documentele care sunt aprobate pe linia parlamentară dispun și de dezbateri parlamentare”, a declarat Daniel Vodă.
Guvernul a elaborat o instrucțiune pentru sistarea accesului la paginile web „care conțin informații destinate și utilizate pentru pregătirea sau comiterea infracțiunilor” și eliminarea conținutului respectiv la sursă.
Un amendament care presupune instituirea răspunderii contravenționale pentru dezinformarea în mediul online a fost înregistrat în Parlamentul Republicii Moldova pe 17 martie, de către deputați PAS. Acesta este parte a unui proiect de lege ce vizează combaterea eficientă a fenomenului corupției electorale.
Partidul Liberal Democrat din Moldova califică drept tentativă de suprimare a libertății de exprimare proiectul de lege privind „combaterea dezinformării online”. „În realitate, acest demers nu este altceva decât agonia unui partid aflat în derivă, care încearcă să-și conserve puterea prin limitarea drepturilor la libera exprimare și informare, în perspectiva unor alegeri parlamentare pe care nu le mai poate câștiga prin mijloace democratice”, se menționează într-un comunicat remis de PLDM.
Și Centrul de Jurnalism Independent (CJI) și-a exprimat îngrijorarea în raport cu proiectul de lege. „Considerăm că ingerința în libertatea de exprimare pe care ar produce-o această prevedere, dacă ar fi adoptată, nu ar fi necesară într-o societate democratică și nu ar fi proporțională cu scopurile legitime care se intenționează a fi protejate”, se arată înt-un comunicat.
La rândul său, liderul PSRM, Igor Dodon, este de părere că, amendamentul propus de PAS este o modalitate în plus de a introduce cenzura. „Maia Sandu, unde e democrația, valorile europene? Faptul că te-ai transformat în dictator toți înțeleg. Vă critică cei care v-au susținut. Opriți-vă, nesimițiților”, a declarat fostul șef de stat.
Și deputata PSRM Adela Răileanu a criticat amendamentul care presupune instituirea răspunderii contravenționale pentru dezinformarea în mediul online. „Asta nu e altceva decât poliție politică digitală! SIS-ul, care ar trebui să se ocupe de securitatea națională, va deveni organul suprem al Ministerului Adevărului”, a spus parlamentara.
Scandalosul amendament a fost scos de pe ordinea de zi a dezbaterilor publice din Parlament, programate pentru 20 martie.
                        
                        
                        
                        
                        
                                        
                                        
                                        
                                        
                                        
                                        
                          
                          
                          
                          
                          
                          
                          
                          
                          
                          
                          
                          
                          
                          
                  
                  
                  
                  
                  
                  
                  
                  
                  
                        
                        
                        
                        
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!