(video) Maia Sandu, despre schisma din Mitropolia Moldovei și cererea de a trece la Patriarhia Română: Războiul i-a făcut pe toți să vadă realitatea. Biserica nu poate să stea într-o parte

Președinta Maia Sandu a venit cu un comentariu privind situația Mitropoliei Moldovei. „Nu pot să știu ce se întâmplă în interiorul acesteia, da este clar că războiul i-a făcut pe toți să vadă realitatea. Biserica nu poate să stea într-o parte și să se prefacă a nu vedea ce se întâmplă”, a declarat președinta la emisiunea „La 360 de grade”.

Foto: presedinte.md

„Nu pot să știu ce se întâmplă în interiorul Mitropoliei, dar este clar că războiul i-a făcut pe toți să vadă realitatea. Întrebarea este evidentă: Cum poate biserica rusă să susțină războiul și uciderea oamenilor nevinovați? Această întrebare și-o pune și biserica din Moldova.

Până la urmă, biserica este aici pentru enoriașii din Republica Moldova și nu poate să stea în altă parte. Deci, așa cum simțim noi că vrem pace, și noi credem în pace, și noi credem că hotarele tuturor țărilor trebuie respectate, biserica nu poate să stea într-o parte și să se prefacă a nu vedea ce se întâmplă.

Referitor la scrisoarea mitropolitului Vladimir adresată patriarhului rus Kirill, Maia Sandu a declarat că pentru ea aceasta a însemnat „un element de apropiere de realitate”.

„Acum chiar nu se mai putea ignora această realitate și, chiar dacă nu pot să mă dau cu părerea și să dau sfaturi, noi trebuie să fim împreună. Toată societatea trebuie să se unească, inclusiv biserica, pentru binele țării și pentru binele oamenilor acestei țări. Binele nostru este pacea, este posibilitatea să îmbunătățim nivelul de trai al oamenilor. Unitatea societății o să ne ajute și sper să avem această unitate pe calea integrării europene”, a notat șefa statului.

Mai mulți preoți și credincioși din protopopiatul de Chișinău cer aderarea Mitropoliei Moldovei la Patriarhia Română. Într-o scrisoare adresată Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove aceștia menționează că „acum ca niciodată e momentul potrivit să reparăm greșelile istorice și să ne repunem în demnitatea furată de ocupația rusească”.

Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove a trimis o scrisoare Patriarhului Kiril al Moscovei și al întregii Rusii, în care subliniază că, „în Rusia, atât autoritățile laice cât, și cele bisericești ne-au tratat și ne tratează ca pe un popor periferic și fără coloană vertebrală, lipsit de dreptul de a lua deciziile pe care le consideră necesare pentru bunăstarea și prosperitatea sa”. Totodată, Înaltpreasfințitul Vladimir, a accentuat, în mesajul său, că adresarea sa „este rezultatul unor circumstanțe tot mai presante, care împing Biserica Ortodoxă din Moldova, cu viteză accelerată, la periferia societății moldovenești”. Scrisoarea, expediată la începutul lunii septembrie și tradusă în română, a fost făcută publică de către ex-deputatul Vlad Cubreacov.

Maia Sandu, a venit cu un comentariu, după ce Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove a trimis o scrisoare Patriarhului Kiril al Moscovei cu acuzații dure în adresa Rusiei. „Statul nu se poate băga în treaba bisericii, singurul lucru pe care pot să-l spun este că eu cred că toată lumea trebuie să contribuie la obiectivul țării”, a declarat președinta.


Pub