Întrebat de ce nu este la întrevederea cu șefa statului, Sergiu Stefanco a declarat: „În primul rând, noi am cerut ca ședința să fie publică, să fie transmisă live, iar presa să aibă acces. Noi nu o dată am avut întâlniri cu doamna președintă, noi discutam anumite lucruri acolo, iar când ieșeam, ne puneam mâinile în cap de ceea ce se declara pe pagina Președinției. Eu nu înțeleg, ești în campanie electorală, mergi și te întâlnești cu mii de oameni în stradă, iar acum îți e frică să te întâlnești cu 5 fermieri? A pus și limită, 5 fermieri doar, ca noi să vedem că aici e reprezentatul companiei Transoil. Eu am niște principii, dacă se transmite live, sunt gata să discut cu orice deputat, ministru, chiar și cu președinta și cu prim-ministrul, pe problemele agriculturii. Dar atât timp cât stăm cu ușile închise și discutăm nu știu despre ce, să faci poze și se manipulează cu opinia publică. Societatea trebuie să cunoască adevărul, să vadă că noi nu suntem cumpărați, nu bem cafea și discutăm probleme economice, nu politice”.
„Cerința a fost doar a noastră, a Asociației Forța Fermierilor. Nu știu ce caută aici reprezentanții altor asociații, care nu au solicitat această întâlnire. De fiecare dată când solicităm întrevederi și venim cu propuneri, și la minister, și la Guvern, și la Președinție, de fiecare dată aduc persoane loiale acestei guvernări și se discută despre nimicuri acolo. Se fac promisiuni cu ușile închise și nimeni nu le respectă, doar declarații populiste. Din 2020 avem vreo 8 întâlniri cu doamna președintă. Care a fost rezultatul? Zero. Având toată puterea în stat le este frică să se întâlnească cu niște fermieri amărâți”, a mai adăugat Sergiu Stefanco.
Directorul Asociaţiei „Forţa Fermierilor”, Alexandru Bădărău împreună cu câțiva fermieri au mers, astăzi, la Președinție, pentru a purta discuții cu Maia Sandu. Șefa statului a refuzat ca întrevederea să fie făcută publică, dar și a invitat mai mulți participanți, care nu au participat la proteste, a anunțat Bădărău.
Mai mulți fermieri din diferite regiuni ale țării au protestat, pe 19 septembrie, în faţa Preşedinţiei, susținând că legea aprobată de Parlament, care prevede ajutor pentru agricultori timp de jumătate de an, nu este funcțională. Totodată, manifestanții au anunțat că nu vor participa la ședința de la Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, planificată pentru astăzi, atâta timp cât ministru va fi Vladimir Bolea.
Agricultorii nu au venit cu mâna goală la Președinție, ci i-au adus „prânzul” Maiei Sandu și lui Igor Grosu - câte un măr. Totodată, aceștia au propus șefei statului să-l trimită pe ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, reprezentant al Moldovei în Kiribati, țara cu care recent a fost semnat Protocolul cu privire la stabilirea relațiilor diplomatice și au transmis un mesaj pentru speaker.
De cealaltă parte premierul Dorin Recean a îndeamnat fermierii „să vină la masa de discuții, căci doar acolo se pot găsi soluții”. Totodată, demnitarul a prezentat mai multe cifre despre ajutorul oferit agricultorilor afectați de secetă.
Președinta Maia Sandu a reacționat la solicitările fermierilor, care au venit cu protest la sediul Președinției. Prin intermediul purtătorului său de cuvânt, șefa statului le-a transmis manifestanților că îi așteaptă la discuții, dar nu astăzi, ci săptămâna viitoare.
Pe 18 septembrie, fermierii au protestat în toată țara. Au ieșit cu tractoarele la manifestații în mai multe raioane, inclusiv la Cahul, Taraclia, Fălești, Leova, Comrat.
Așa cum au anunțat, agricultorii s-au adunat și în apropiere de baștina președintelui Parlamentului, Igor Grosu, lângă satul Andrușul de Jos, din raionul Cahul.
Fermierii au adresat un mesaj public președintei Maia Sandu. „Doamna președintă, vă solicităm să întoarceți Legea stării de urgență în Parlament, pentru reexaminare, cu amendamentele propuse de fermieri și să începeți procedura de demitere a ministrului Bolea, pentru că toate relele noastre se trag începând cu mandatul lui. În caz contrar, ne vom gândi la forme de protest mai dure”, a spus agricultorul Dinu Todos de la Cahul.
În timp ce agricultorii, nemulțumiți de soluțiile propuse de actuala guvernare la problemele grave cu care se confruntă, și-au scos tehnica în drum și au ieșit la proteste, ministrul din domeniu, Vladimir Bolea, a venit cu un apel la dialog.
„E dreptul lor să decidă cum procedează. Trebuie să ținem cont de interesele tuturor, pentru că dacă unii vor fi defavorizați sau va fi afectat un element din tot lanțul de producători, asta va avea repercusiuni și asupra altor beneficiari din acest sector”, a declarat președinte Parlamentului, Igor Grosu, despre protestele fermierilor.
Fermierii din Cahul și Cantemir au anunțat proteste, nemulțumiți de superficialitatea autorităților la adoptarea măsurilor pentru compensarea pierderilor cauzate de secetă și ignorarea cerinței de a institui stare de urgență în agricultură, comunică Asociației Forța Fermierilor.
Comisia Situații Excepțioanale a alocat 100 milioane de lei pentru a ajuta fermierii afectați de secetă, a anunțat premierul Dorin Recean.
Pe data de 13 august, agricultorii din raioanele de sud ale țării au expediat o scrisoare autorităților centrale în care solicită intervenția de urgență și instituirea stării de alertă în domeniu. Femierii se declară în pragul unui dezastru, după ce al treilea an consecutiv sunt loviți dur de secetă.
Anterior, fermierii au mai solicitat o dată instituirea stării excepționale în agricultură, însă cererea a rămas fără vreun răspuns din partea actualei guvernări.
Între timp, ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, vicepreședintele PAS, a făcut apel către agricultori să „iasă masiv la referendum”, și să nu aștepte „pomene”. Îndemnul a venit în contextul cererii din partea agricultorilor afectați de calamitățile naturale. „Pe 20 octombrie ieșim masiv la referendum, votăm și apropiem intrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană. și atunci vom vorbi de subvenții la hectar”, a notat Bolea în cadrul unei ședințe online cu șefii direcțiilor agricole raionale pe „Rezultatele secerișului 2024 și starea culturilor târzii, precum și evaluarea pagubelor urmare a calamităților”.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!