4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
Limitarea vitezei și amenzi mai aspre: Bicicliștii cer soluții de la Primărie, MAI și alte instituții pentru evitarea accidentelor în trafic
Alianța Biciclete Chișinău a depus săptămâna aceasta 4 petiții cu solicitări către 4 instituții care se fac responsabile de situația drumurilor, siguranței rutiere pentru participanții vulnerabili la trafic și lipsei infrastructurii de biciclete atât la nivel local, cât și național. Suplimentar, au depus o scrisoare și la Cancelaria de Stat în care solicită includerea tematicii siguranței rutiere și transportului alternativ în lista subiectelor spre negociere cu partenerii externi pentru a asigura instrumente de finanțare a acestui domeniu.
Foto: facebook/Alianța Biciclete Chișinău

„Așteptăm să primim răspuns timp de 30 de zile, despre ce pași concreți va lua fiecare instituție în parte, împreună cu un plan de acțiuni cu termeni de realizare. În caz contrar, vom ieși la proteste repetate și vom mobiliza și mai multă lume care nu mai vrea să moară sau să fie mutilată în accidente care ar fi putut fi evitate”, anunță inițiatorii.

Iată solicitările către autorități:

De la Primăria mun. Chișinău:

1. Un plan de acțiuni pentru utilizarea bugetului dedicat transportului alternativ pentru anul 2023, cu precizarea termenelor de implementare;

2. Un plan de implementare la nivel local a politicii 30 km/h pentru Centrul istoric și zonele adiacente școlilor, aprobată prin Regulamentul Circulației Rutiere anul trecut;

3. Aprobarea strategiei de dezvoltare a transportului alternativ, împreună cu un plan de creare a rețelei de piste și benzi pentru bicicliști;

4. Măsuri de calmare a traficului, precum îngustarea benzilor de circulație, insule de refugiu;

5. Ridicarea și iluminarea trecerilor de pietoni cu risc sporit;

6. Limitarea vitezei de deplasare pe viaduct la 50 km/h;

7. Eliminarea tuturor parcărilor stradale neautorizate care scad vizibilitatea trecerilor de pietoni și a intersecțiilor;

8. Propunerea unui plan cu străzile pe care pot fi amenajate piste-pilot (pop-up) în vara anului 2023;

9. Implementarea unei zile pe lună fără automobile în centrul istoric.

De la Ministerul Infrastructurii:

1. Un plan național de creștere a siguranței rutiere pe drumurile publice;

2. Angajarea personalului care să își dedice 100% din muncă pentru dezvoltarea infrastructurii de biciclete, proiectelor de creștere a siguranței rutiere, atragerea fondurilor europene pentru proiecte de infrastructură și alinierea la legislația europeană pentru infrastructura de biciclete;

3. Conectarea Republicii Moldova la rețeaua „EuroVelo”;

4. Implementarea politicii guvernamentale „Viziunea Zero” (aspectele legate de siguranță rutieră trebuie să fie incluse în planificarea, proiectarea și construirea proiectelor de infrastructură);

De la Ministerul Afacerilor Interne:

1. Înăsprirea amenzilor pentru încălcarea Regulamentului de circulație rutieră (RCR) și parcarea neautorizată;

2. Mobilizarea agenților poliției în sancționarea încălcărilor rutiere, încălcărilor regimului de viteză și a parcărilor ilegale;

3. Promovarea măsurii 30 km/h și sesizarea autorităților publice locale în vederea implementării acesteia la nivel municipal;

4. Organizarea unei campanii naționale de informare despre schimbările din RCR (în special reglementările despre depășirea corectă a bicicliștilor) și sancționarea nerespectării distanței de depășire a bicicliștilor;

5. Inițierea lucrului la Codul Rutier și includerea reprezentanților comunităților de bicicliști în grupul de lucru.

De la Ministerului Educației:

1. Implementarea programelor de educație rutieră și promovarea transportului alternativ în instituțiile de învățământ;

2. Includerea mai multor întrebări legate de interacțiunea cu bicicliștii în setul de întrebări pentru examenele auto;

3. Introducerea conceptului de „piramidă a responsabilității” în cursurile de instruire a candidaților pentru permis de conducere;

4. Finanțarea și promovarea programelor de ciclism sportiv


Pub