„Am primit mai multe întrebări de la prieteni, parteneri din mediul de afaceri, colegi din societatea civilă și presă. Într-adevăr, port discuții cu Partidul Acțiune și Solidaritate în legătură cu candidatura la funcția de prim-ministru, căruia îi mulțumesc pentru încredere.
Nu am fost persoană publică și înțeleg necesitatea să ofer societății cât mai multă transparență și informații. Totodată, este important să mergem pe procedurile legale existente, să așteptăm validarea rezultatelor alegerilor de către CC, ședința de constituire a Parlamentului nou-ales și discuțiile cu doamna Președintă.
În ceea ce privește apariția unor informații în public, precizez că voi răspunde la toate întrebările, inclusiv despre faptul că nu l-am cunoscut, nu am avut vreo interacțiune sau parteneriat cu politicianul invocat. În plus, simpla prezență a unei companii în documentele Panama/Pandora Papers indică doar că această companie a fost înregistrată într-o jurisdicție cu regim fiscal special - o practică legală, folosită frecvent în investiții internaționale. Companiile pe care le dețin sau le-am administrat vreodată au fost constituite în conformitate cu legislația internațională, operațiunile au fost transparente și au respectat normele fiscale aplicabile”, a scris Alexandru Munteanu.
Fostul Președinte al Platformei „Demnitate și Adevăr”, ales deputat pe listele partidului de guvernare, Dinu Plîngău, a venit cu o reacție, după prima întâlnire cu Alexandru Munteanu, candidat la funcția de premier al Republicii Moldova. „Minusul cel mare pe care îl va avea ține de comunicare. Totuși, nu a fost o persoană publică, nu cred că e familiarizat cu multe lucruri din viața social-politică”, a scris politicianul.
Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) îl va propune pe omul de afaceri Alexandru Munteanu pentru funcția de prim-ministru, după validarea mandatelor de deputat și constituirea noului Parlament.
Premierul Dorin Recean a refuzat să rămână în fruntea Guvernului, deși PAS i-a propus acest lucru. Anunțul a fost făcut de președintele Parlamentului Igor Grosu.
La fel, premierul Dorin Recean a anunțat că va renunța la mandatul de deputat ales pe listele Partidului Acțiune și Solidaritate și se va retrage din viața politică. Acesta a declarat că își va continua activitatea profesională pe care a desfășurat-o anterior.
Miniștrii din Guvernul Recean au depus, pe 16 februarie 2023, jurământul de învestire în fața președintei, Maia Sandu. Aceștia au fost felicitați de către șefa statului, care promis sprijinul său și le-a urat succes în activitate.
Deputații PAS i-au oferit atunci votul de încredere noului Guvern condus de Dorin Recean.
Pentru învestirea noului Guvern au votat 62 deputați, toți din fracțiunea PAS. Dorin Recean a prezentat echipa guvernamentală în Parlament și a cerut votul de sprijin.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!