La fața locului au intervenit carabinierii de la postul din preajmă pentru a calma spiritele, însă, agresorii nu s-au conformat cerințelor acestora.
Astfel, a fost solicitat ajutorul altor două echipaje de cabinieri.
Unul din bătăuși, cu plagă în regiunea capului a fost preluat de ambulanță și transportat la Spitalul de Urgență pentru îngrijiri medicale.
Ulterior acesta a fugit din spital.
Bătaie în Chișinău / Sursa:Inspectoratul General de Carabinieri al MAICeilalți trei agresori au fost duși la Inspectoratul de Poliție Centru pentru identificare și documentare. Aceștia s-au dovedit a fi locuitori ai capitalei cu vârstele de 17, 23 și 26 de ani.
Totodată, în cadrul audierilor, unul dintre indivizi a predat benevol un pachețel cu o substanță gălbuie de proveniență necunoscută, ce a fost ridicată și transmisă pentru expertiză.
Alte circumstanțe se stabilesc.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!