După mai mult de trei ani de la izbucnirea războiului pe scară largă în Ucraina, delegațiile Rusiei și Ucrainei revin la masa tratativelor.
„Pare o farsă”, a afirmat Zelenski, potrivit EFE. „Delegația noastră este de cel mai înalt nivel, pregătită să ia toate deciziile care pot duce la pace”, a spus președintele ucrainean, citat de AFP.
În schimb, delegația rusă, condusă de Vladimir Medinski – consilier prezidențial și fost ministru al culturii –, nu include niciun ministru activ și niciun oficial de rang înalt cu putere decizională clară, a mai precizat Zelenski.
„Nivelul delegației ruse nu-mi este cunoscut oficial, dar din câte vedem, pare mai degrabă a fi la un nivel decorativ”, a adăugat liderul ucrainean.
Delegația ucraineană este compusă din ministrul de externe, comandanți ai armatei și serviciilor de informații, precum și oficiali din biroul prezidențial. În paralel, din echipa Moscovei fac parte, pe lângă Medinski, adjunctul ministrului de externe Mihail Galuzin, adjunctul ministrului Apărării Aleksandr Fomin și șeful departamentului principal al Statului Major al armatei ruse, Gor Kostiukov, potrivit listei publicate cu o zi înainte de Kremlin, relatează Agerpres.
Întâlnirile dintre cele două delegații ar urma să aibă loc la Istanbul, însă o sursă din Ministerul turc de Externe a transmis, citată de Reuters, că nu a fost stabilită o oră clară pentru începerea negocierilor. „Din acest punct de vedere, nu putem vorbi de o amânare propriu-zisă”, a precizat sursa.
Anterior, purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, declarase că discuțiile au fost amânate pentru a doua jumătate a zilei, „la inițiativa părții turce”.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!