„Ceea ce a făcut Parlamentul, a recomandat președintelui să facă acest lucru, pentru că prevederile legii cu privire la Procuratură au fost călcate în picioare.
Opoziția a venit cu argumente aberante precum că Harunjen nu a participat la ședințele Consiliului Superior al Procurorilor, timp de nouă luni cât a fost procuror general ad interim, ceea ce este un argument absolut eronat, pentru că în lege scrie că nu poate candida la funcția de procuror general persoana care deține calitatea de membru a CSP. Faptul că tu nu vii la ședință nu exclude calitatea ta membru CSP”, a explicat deputatul Sergiu Litvinenco, unul din autorii proiectului votat astăzi de Parlament.
Deputatul mai spune că nu consideră hotărârea un precedent periculos, deoarece aceasta este o modalitate de a „reveni și repara o eroare de încălcare a legii. Dimpotrivă este un lucru benefic”.
Astăzi, Parlamentul a adoptat Hotărârea cu privire la constatarea neîntrunirii condițiilor de numire în funcția de Procuror General a lui Eduard Harunjen. Prin aceasta s-a constatat că Eduard Harunjen nu întrunea condiția prevăzută la art.17 alin.(1) lit.e) din Legea nr.3/2016 cu privire la Procuratură pentru a candida la funcția de Procuror General, întrucât timp de 9 luni înainte de concurs a deținut calitatea de membru al Consiliului Superior al Procurorilor din postura de Procuror General interimar.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!