„La 16 mai 2025, pe timp de noapte, deținutul, condamnat pentru săvârșirea mai multor infracțiuni contra patrimoniului, a evadat din Penitenciarul nr.8-Bender.
Mai târziu, la 10 iunie 2025, inculpatul, având o cagulă pe cap, a pătruns ilegal într-o locuință din satul Ghermănești, raionul Telenești, și amenințând o femeie de 37 de ani cu violența, i-a sustras 700 de lei, ulterior părăsind locul săvârșirii infracțiunii.
Același inculpat, la 15 iunie 2025, ar fi atacat o altă femeie cu un cuțit, după ce a pătruns în locuința acesteia din satul Peresecina, raionul Orhei. Urmare a amenințării victimei cu moartea, i-a sustras mai multe bijuterii din aur, bani în valută străină și lei moldovenești. Victimei i-a fost cauzat un prejudiciu material în sumă totală de 78 970 lei.
Inculpatul și-a recunoscut vinovăția în comiterea faptelor imputate, cauza în privința acestuia fiind examinată în procedură simplificată.
Reamintim că urmare a măsurilor speciale de investigație desfășurate prin aportul comun al Procuraturii Orhei, Inspectoratului de Poliție Orhei și Inspectoratul Național de Investigații, persoana bănuită a fost localizată și reținută la 27 iunie 2025. În urma percheziției corporale au fost depistate obiecte din aur și alte bunuri presupus a fi sustrase în cadrul mai multor fapte similare”, se arată în comunicatul emis de Procuratură.
Pe data de 16 mai, doi deținuți au evadat de la Penitenciarul Nr. 8 Bender. Aceștia au fost condamnați la 10 ani, pentru mai multe infracțiuni.
Unul dintre deținuții care au evadat, pe 16 mai, de la Penitenciarul Nr. 8 Bender, a fost reținut de angajații Penitenciarului nr. 8 Bender.
Pe data de 23 mai, unul dintre deținuții care au evadat, pe 16 mai, de la Penitenciarul Nr. 8 Bender, ar fi fost zărit de cetățeni în satul Chircăiești. „Este înarmat cu ciocan și cuțit”, a scris un internaut pe rețele.
Pe 27 iunie, deținutul care a evadat la 16 mai din Penitenciarul nr. 8 Bender a fost depistat și reținut de ofițerii INI. Ulterior, la data de iunie acesta a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!