Iranul lansează un nou val de rachete către Israel, potrivit IDF
Forțele de Apărare Israeliene (IDF) au declarat că au identificat rachete lansate din Iran, sirenele fiind activate în toată Israelul. „Sistemele de apărare funcționează pentru a intercepta amenințarea”, a declarat IDF.
A îndemnat populația să intre în adăposturi antiaeriene și să rămână acolo „până la noi ordine”.
Armata israeliană a atacat reactorul nuclear cu apă grea din Arak
Agenția de știri Reuters, citând televiziunea de stat iraniană, raportează că reactorul cu apă grea din Arak a fost atacat în Iran.
Anterior, armata israeliană a amenințat persoanele care locuiesc în vecinătatea reactorului să evacueze imediat.
Pagube importante în patru locuri din Israel după atacul cu rachete al Iranului
Au fost patru locuri de impact. Trei în centrul Israelului, în zona numită Gush Dan. Adică în zona mai aglomerată a Tel Avivului. Unele clădiri au suferit pagube importante. Una din Holon s-a prăbușit. Spitalul Soroka, unul dintre cele mai mari din Israel, a fost și el afectat.
Echipele medicale invită publicul să nu se apropie de locul impactului. Ei continuă să cerceteze clădirile și dărâmăturile pentru a se asigura că nimeni nu a rămas blocat sub moloz. Până în prezent, au fost înregistrate 25 de persoane rănite, dar acestea sunt cifre preliminare.
Iranul a lansat „zeci” de rachete balistice care au lovit „de mai multe ori” zone civile
Iranul a lansat „zeci” de rachete balistice asupra Israelului joi dimineață, „mai multe dintre acestea lovind” zone civile, a declarat un oficial militar israelian, citat de CNN.
Oficialul a afirmat că „mai multe rachete au lovit centre populate”, inclusiv spitalul Soroka din sudul Israelului. Echipele de căutare și salvare ale Comandamentului Frontului Intern al Forțelor de Apărare Israeliene au fost trimise la mai multe locuri unde s-au înregistrat impacturi, a declarat oficialul.
Iranul a depășit „linia roșie” vizând spitalul Soroka, spune ministrul israelian al sănătății
Ministrul israelian al sănătății, Uriel Buso, a declarat că Iranul a depășit linia roșie vizând cu o rachetă spitalul Soroka din Be’er Sheva, în sudul țării. „Este o crimă de război comisă de regimul iranian”, a declarat Buso, citat de Radio Armata Israeliană.
Mass-media israeliană a raportat pagube la spital în urma ultimului atac cu rachete iranian.
Bursa de Valori din Tel Aviv, lovită și ea de Iran
O rachetă iraniană a lovit zona Ramat Gan din districtul Tel Aviv. The Times of Israel raportează acum că cel puțin 20 de persoane au fost „rănite ușor” în urma atacului.
Clădirea Bursei de Valori din Tel Aviv se numără printre clădirile avariate în urma ultimului baraj de rachete iraniene.
Ministrul de Externe al Iranului, Abbas Araghchi, a declarat că acțiunile Teheranului sunt strict defensive și că țara „rămâne angajată în procesul diplomatic”. Totuși, adjunctul său, Majid Takht Ravanchi, a avertizat că, în cazul unei intervenții militare americane, Iranul va riposta „oriunde va identifica ținte care necesită acțiune”, subliniind că „acționăm în legitimă apărare”.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!