„Dragă guvernare, dacă vrei să plătești pensii și salarii, trebuie să ai capacitate financiară. Banii la buget nu vin însă (sau vin pe termen scurt) de la creșteri de impozite și taxe, vin de la o economie puternică. Nu poți avea o economie puternică, dacă nu ai un mediu de afaceri favorabil, stabil și predictibil. Statul trebuie să fie partenerul mediului de afaceri, nu călăul, căci businessul nu este vacă de muls. Dacă mediul de afaceri se va simți confortabil în Moldova, vor veni și investițiile, și locurile de muncă, și salariile mai mari, și încasări la buget mai multe din care să plătim pensii și salarii decente”, a scris Filip pe pagina sa de Facebook
Pavel Filip / Sursa:fb
Pavel Filip / Sursa:fbNatalia Gavriliță și-a argumentat decizia privind modificările la bugetul de stat, anunțate ieri și care vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2020. „Fosta guvernare a adoptat în grabă, manipulator și în mod iresponsabil o lege a salarizării care nu a fost planificată adecvat. Care ne costă cu peste un miliard de lei mai mult decât planificat”, scrie ministra Finanțelor.
Reprezentanți ai PD, printre care Andrian Candu și Vladimir Cebotari, au spus că măsurile fiscale luate de Ministerul Finanțelor ar fi în detrimentul cetățenilor.
PD a criticat în special decizia de revenirea la cota de 20% TVA pentru industria hotelelor, restaurantelor și cafenelelor.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!