„Iranul poate fi distrus într-o singură noapte, iar aceasta poate fi chiar noaptea de mâine”, a declarat Donald Trump..
Președintele a reluat afirmațiile legate de bunul mers al războiului și de comportamentul armatei în cursul intervenției în Iran, despre care a spus că este „incredibil de bun”.
„Într-o demonstrație uluitoare de îndemânare și precizie letală, armata americană a intervenit în zonă, zonă reală, a angajat inamicul, a salvat ofițerul blocat și a distrus toate amenințările”, a spus Trump.
Acesta a precizat că a dat ordin ca cei doi americani să fie salvați cu toate mijloacele necesare. „Nu lăsăm niciun american în urmă”, a comentat Donald Trump.
Intervenția a fost îngreunată de faptul că unul dintre aviatorii care au fost nevoiți să se catapulteze era rănit și sângera puternic. În plus, echipajele de salvare s-au aflat sub foc puternic, unul dintre elicopterele implicate având găuri lăsate de gloanțe.
„A fost o lovitură norocoasă că i-am adus înapoi pe amândoi. Este o operațiune fără precedent în istoria militară (…) Așteptau uzi, lângă o fermă, în nisip ud. Au venit unul după altul, eram puțin îngrijorat dacă nu vin repede și să ieșim de acolo repede”, a relatat Trump.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!