20,1059 lei/EUR Euro la 20,1059 lei (+3 bani), dolar la 17,9822 lei (+7 bani) — leul slăbește față de ambele 1,1 mln € Prejudiciu de 1,1 milioane euro în dosarul de fraudă; București decide dacă rămâne în arest preventiv 30 de zile 12 °C Maximă de 12 grade la Chișinău cu ploi slabe aproape continue; miercuri se încălzește la 15 grade 13 morți 13 morți și 300+ răniți în atacul Houthi pe aeroportul din Riad; 3 rachete balistice interceptate
(video) PAS pune CNA pe primărie: Cere instituției să investigheze „cum au fost votate cele 6 PUZ-uri”

Fracțiunea PAS din CMC a depus un denunț la Centrul Național Anticorupție prin care a solicitat să fie investigată legalitatea celor 6 Planuri Urbane Zonale votate de consilierii municipali PSRM, Platforma Da, ȘOR, PUN, PCRM, PSDE și alții, în cadrul ședinței CMC din 20-21 decembrie 2022.

Foto: UNIMEDIA

Consilierii PAS susțin că cele șase proiecte de decizie cu privire la aprobarea Planurilor Urbaniste Zonale, au fost votate contrar prevederilor legale, în lipsa unor avize favorabile din partea Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale:

  1. Pe teritoriul adiacent str. Bucovinei, mun.Chişinău.
  2. Perimetrul străzilor Timiș – Nucarilor – Bujorilor.
  3. str. Ginta Latină Nr. 16.
  4. str. Ghidighici Nr. 5.
  5. str. N. Testemițanu Nr. 31.
  6. Perimetrul străzilor Meşterul Manole – Maria Drăgan – Otovasca – str-la Uzinelor

„Aceste Planuri Urbanistice Zonale au fost votate de consilierii municipali din Chișinău cu depășirea atribuțiilor de serviciu, pentru a permite unor companii să construiască spații locative și comerciale, fără a fi luat în calcul că în acele regiuni nu este asigurată infrastructura necesară. Oamenii care vor locui în acele regiuni nu vor fi avea locuri suficiente în școli și grădinițe.

Deși în spațiul public se discută tot mai mult despre posibile influențe nepotrivite la adresa consilierilor municipali pentru a fi votate aceste PUZ-uri, până la moment nu am văzut nici o reacție pe acest caz din partea organelor împuternicite de combatere a corupției.

În cadrul Consiliului Municipal Chișinău, pe parcursul mai multor ani sunt votate PUZ-uri cu implicarea unor consilieri municipali prin intermediul unor scheme obscure. Până la momentul actual nimeni nu a fost supus răspunderii pentru astfel de ilegalități, iar asta îi face pe acești consilieri municipali să se considere impunitivi față de ilegalitățile aranjate în CMC.

Fracțiunea PAS din CMC solicită Procuraturii Generale, Centrului Național Anticorupție și Procuraturii Anticorupție următoarele:

1. Procuratura Generală să dispună înregistrarea în ordinea prevăzută de lege a cazurilor de aprobare ilegală a celor 6 Planuri Urbanistice Zonale votate în Consiliul Municipal Chișinău la data de 20 și 21 decembrie 2022, iar în caz de necesitate să dispună schimbarea de competențe pentru a asigura investigarea eficientă, completă și în termeni restrânși a acestor fapte.

2. Centrului Național Anticorupție să dispună înregistrarea prezentului denunț în Registrul nr. 1 de evidență a infracțiunilor.

3. Centrul Național Anticorupție să inițieze urmărirea penală pe faptul aprobării ilegale a șase Planuri Urbanistice Zonale votate în Consiliul Municipal Chișinău la data de 20 și 21 decembrie 2022, prin prisma comiterii infracțiunilor de corupție și conexe corupției.

4. Procuratura Anticorupție să efectueze controlul acțiunilor organului de urmărire al CNA în scopul examinării acestui caz în mod obiectiv, complet și în termeni restrânși.

5. Atragerea la răspundere a consilierilor municipali din cadrul Consiliului Municipal Chișinău vinovați de aprobarea ilegală a Planurilor Urbanistice Zonale în ședința CMC din 20 și 21 decembrie, iar dacă se va dovedi că au votat aceste decizii ca urmare a comportamentului corupțional al consilierilor municipali, atragerea lor la răspundere pentru fapte de corupție.

6. Despre deciziile adoptate rugăm să fim informați în termenii și modul prevăzut de lege.

Fracțiunea PAS din CMC a adus în atenția cetățenilor și mass-mediaei despre votările la pachet a unor PUZ-uri dezastruoase pentru mun. Chișinău. Dezvoltarea orașului trebuie să se desfășoare în armonie cu necesitățile tuturor locuitorilor, să fie asigurată infrastructura socială și cea de transport, iar schemele dintre mafia imobiliară și unii consilieri municipali de rea credință trebuie să fie lichidate.

Noi, consilierii municipali PAS, suntem deschiși să oferim orice informație necesară în scopul stabilirii adevărului în aceste cazuri”, se menționează într-un comunicat publicat de PAS.

Președintele Mișcării Alternative Naționale, actualul primar al capitalei, Ion Ceban afirmă că cele 6 Planuri Urbanistice Zonale nu au fost propuse de către Primărie. „Ei au propus, ei au dezbătut, ei au votat, la noi vor veni documentele și în funcție de corespunderea criteriilor în ceea ce ține de standardele arhitectură și urbanism, vor fi sau nu eliberate actele permisive”, a declarat Ceban în cadrul unei conferințe de presă, după ce a avut loc Congresul MAN.

Biroul Politic Național al Platformei Demnitate și Adevăr anunță retragerea sprijinului politic Fracțiunii Platforma DA din Consiliul Municipal Chișinău.

Președintele Platformei DA, Dinu Plîngău a convocat de urgență ședința Biroului Politic Național, după ce Platforma DA din CMC și-au dat votul pentru PUZ-uri. „În cadrul ședinței Consiliului Municipal sunt dezbătute 6 PUZ-uri controversate, care au stârnit o reacție negativă în societate și interesul presei”, a menționat Plîngău.

Vicepremierul Andrei Spînu a acuzat CNA, Primăria și Procuratura de cârdășie în privința a 6 Planuri Urbanistice Zonale. „Sesizez toate structurile să intervină și să oprească dezmățul. Mafia imobiliară trebuie oprită”, a anunțat acesta. Primăria a venit cu o reacție.



Pub