A început să scrie în presă la 15 ani
Potrivit biografiei publicate de Gândul, Patrick André de Hillerin a început să scrie în 1990, în revista Ligii Studenților, în perioada manifestațiilor din Piața Universității. A continuat la Cațavencu și s-a numărat printre fondatorii Academiei Cațavencu și, mai târziu, ai revistei Cațavencii. A publicat și în Libertatea, Săptămâna Financiară și Dilema și a scris pentru emisiuni precum Starea Nației și România 9. Din august 2025, semna editoriale pentru Gândul.
Jurnalistul a avut și o legătură profesională cu Tulcea. În 2017, a preluat conducerea editorială a cotidianului local Obiectiv. Spunea atunci că își dorește o publicație apropiată de comunitate, care să relateze despre viața locală și Delta Dunării.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!