S-a născut la 16 august 1946 în satul Crișcăuți, raionul Dondușeni. În 1969, a absolvit Institutul Unional de Artă Teatrală ”A. V. Lunacearski” din Moscova, Facultatea actor de teatru și cinema.
În 1969-1971 a fost actor la Teatrul Muzical-Dramatic ”A.S. Pușkin” în prezent – Teatrul Național ”Mihai Eminescu”. Și-a continuat activitatea la redacția literar-dramatică a Comitetului de Stat pentru Radio și Televiziune în calitate de regizor, și, totodată, a fost actor la Teatrul televizat ”Dialog” 1971-1976. În 1977 devine corespondent special la săptămânalul „ Literatura și Arta ” din Chișinău, apoi în perioada anilor 1992-1996 este corespondent special la revista de cultură „Baricada” din București. A fost secretar literar la teatrele ”Guguță”, ”Licurici” și ”Ginta Latină”, funcționar la Ministerul Culturii.
A debutat în cinematografie la Studioul „Moldova-film” (1968). S-a realizat în filmele: ”Marea în flăcări”, Studioul Cinematografic ”Maxim Gorki” din Moscova (1969), ”Pedepsitorul”, Studioul ”Mosfilm” 1969, ”Codul Fulger de sud” 1980.
A publicat cărțile: ”Actori-poeți”, ”Autograf pe cortina Teatrului Național ”Vasile Alecsandri” din Bălți”, ”Licurici septuagenar: incursiune istorico- bibliografică : 1945-2015”.
Pentru teatrele de amatori, ”Plânge negura la geam”, ”Ispita”, ”Un sfert de veac în luminile rampei”, ”Veșnic vii”, ”Sentința”, ”Impostorul”, ”O cină pe pentru cinci persoane”, ”Alaiul planetelor”, ”Pragul”.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!