4 copii Cazurile de hepatită A s-au dublat; 4 copii și 6 adulți diagnosticați de la începutul anului 30 zile Șase persoane reținute, patru minori, plasate în arest preventiv 30 de zile pentru agresiunea studentului 400.000 € Casa evaluată la 400.000 € și Porsche de 150.000 € împărțite la divorț; Katy Black: «Am rămas pe zero» 13 °C Maximă 13°C azi la Chișinău, cer acoperit dar fără pluvii; mâine se încălzește la 14°C
(doc) Hotărârea CC pe validarea referendumului, adoptată cu votul a patru judecători, publicată în Monitorul Oficial: Cum sună cele două opinii separate

Hotărârea Curții Constituționale (CC) privind confirmarea rezultatelor referendumului republican constituțional din 20 octombrie 2024 a fost publicată astăzi în Monitorul Oficial.

Foto: UNIMEDIA

 Atfelt, în preambulul Constituției vor fi introduse două alineate noi cu următorul cuprins:

„Reconfirmând identitatea europeană a poporului Republicii Moldova și ireversibilitatea parcursului european al Republicii Moldova, declarând integrarea în Uniunea Europeană drept obiectiv strategic al Republicii Moldova.”

În Legea Supremă va fi introdus și un titlu numit „Integrarea în Uniunea Europeană”, în care se va spune că aderarea la tratatele UE se va face prin lege organică, adică prin votul a cel puțin 51 de deputați.

Judecătorii Serghei Țurcanu și Vladimir Țurcanu au formulat opinii separate.


Referendumul, desfășurat pe 20 octombrie 2024, a urmat avizului Curții Constituționale din 16 aprilie 2024, care a validat inițiativa legislativă de revizuire a Constituției prin plebescit. Inițiativa a fost înaintată spre avizare de către 46 de deputați, îndeplinind astfel condiția constituțională de susținere de către cel puțin o treime din numărul deputaților din Parlament.

50,46% din cetățenii Republicii Moldova au spus DA referendumului constituțional, potrivit rezultatelor prezentate de Comisia Electorală Centrală (CEC). Alți 49.54% au votat opțiunea NU. Diferența dintre DA și NU e sub jumătate de punct procentual, adică de 13 596 de voturi.

Pe 31 octombrie, rezultatele referendumului republican constituțional din 20 octombrie 2024 au fost validate de Curtea Constituțională.


Pub