„Despre ce credeți că a vorbit Maia Sandu? Desigur că nu despre achitarea facturilor, nici despre indexarea pensiilor și, cu atât mai puțin, despre deschiderea noilor întreprinderi. Maia Sandu ne-a furnizat din nou povestea despre nu știu ce viitor luminos”, a declarat Ilan Șor.
Ilan Șor afirmă că, Maia Sandu a adus numai sărăcie în Republica Moldova și a transformat țara într-un stat polițienesc, unde poliția își permite orice dezmăț. „În timp ce poporul îi cere ajutorul, Maia Sandu asmuțește împotriva lor poliția. A privat Republica Moldova de statul de drept, și a furat oamenilor ultimul drept fundamental – dreptul la alegere”, a specificat Ilan Șor.
El a mai menționat că șefa statului execută ordinele „stăpânilor săi din Occident” și că o face pentru că are planuri de a emigra.
„A veni astăzi în Parlamentul gol și a mă acuza că, împreună cu echipa mea, destabilizez astăzi situația din țară, este de-a dreptul hilar. A mă acuza de legături cu Rusia, deși mă aflu în Israel, este prostesc. În spatele meu nu stă nici Kremlinul, nici FSB și nici altcineva. În spatele meu este doar poporul Republicii Moldova, pe ale cărui interese le voi apăra până la capăt”, a subliniat Ilan Șor.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!