„Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a pronunțat astăzi sentința într-un dosar de rezonanță ce vizează un fost deputat al Parlamentului Republicii Moldova și fost ambasador cu misiuni speciale, condamnat pentru îmbogățire ilicită, conform art. 330² alin. (2) din Codul penal.
Potrivit informațiilor prezentate de instanță, în perioada 25 februarie 2014 – 23 iulie 2019, inculpatul a acumulat, în mod nejustificat, bunuri și mijloace financiare în valoare de peste 1,97 milioane de lei, sumă care depășește considerabil veniturile legale declarate de acesta și soția sa.
Printre bunurile vizate se numără apartamente, un automobil, sume importante în numerar, dar și tranzacții suspecte, reflectate incomplet sau deloc în declarațiile de avere și interese personale. Procurorii au demonstrat că inculpatul a introdus cu intenție date false în aceste declarații, eludând obligațiile legale de transparență.
Procesul penal s-a desfășurat în perioada 11 octombrie 2024 – 14 august 2025, în fața unui judecător specializat în cauze de corupție, având loc 21 de ședințe de judecată.
Instanța l-a recunoscut vinovat și i-a aplicat următoarele pedepse:
• Amendă penală de 9.000 unități convenționale, echivalentul a 450.000 de lei;
• Interdicția de a deține funcții publice și de demnitate publică, precum și de a activa în sfera publică timp de 12 ani;
• Confiscarea specială a sumei de 1.976.392,16 de lei, echivalentul bunurilor obținute ilegal.
Pentru garantarea executării sancțiunilor, instanța a menținut sechestrul pe:
• O cotă-parte de 1/2 dintr-un apartament de 105,8 de m², estimată la 1.421.063,38 de lei;
• Sume în numerar: 44.800 de euro și 34.900 de dolari SUA — bancnote ce aparțin inculpatului și au fost remise spre administrare Agenției de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) din cadrul CNA.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Chișinău, în termen de 15 zile”, comunică CNA.
Sergiu Stati a fost printre cei 14 deputați care au plecat din PCRM la sfârșitul anului 2015, formând Platforma social-democrată pentru Moldova în Parlament.
Ulterior, cei 14 deputați au aderat la Partidul Democrat din Moldova.
Cei 14 deputați care au părăsit PCRM în decembrie 2015 ar fi fost cumpăraţi de Partidul Democrat cu sume de sute de mii de euro. Declarațiile au fost făcute de deputata comunistă Inna Șupac, în noiembrie 2018.
În februarie 202, liderul Partidului Comuniștilor, Vladimir Voronin, a cerut Centrului Național Anticorupție să investigheze averile celor 14 deputați PCRM, care au plecat din fracțiunea parlamentară pe 21 decembrie 2015.
Voronin spunea că acestora li s-au plătit 5 milioane de euro, pentru ca să iasă din PCRM și să voteze unele proiecte de leg. .„Cinci milioane de euro pentru toți și în fiecare lună primeau plicuri. Unii primeau mai mult, iar alții mai puțin. Cei din grupul organizatoric primeau mai mult. Peste câteva zile, Sergiu Stati și-a cumpărat Jeep, iar peste o perioadă, Galina Balmoș și-a cumpărat apartament și automobil. Trebuie ca CNA să verifice ce proprietăți au achiziționat acești trădători, după ce au plecat din fracțiunea noastră. Acum, unii din ei stau în Parlament și fac o față serioasă”, a declarat atunci Voronin.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!