Valentin a fost condus pe ultimul său drum ieri, la ora 11:00, în satul Dobrogea.
Prietenii tânărului au postat pe rețele imagini de la tristul eveniment.
Pe 2 iulie, băiatul de 18 ani a murit, după ce ar fi urcat la volanul unui Ford, fără a deține permis de conducere, și s-a tamponat într-un copac în sectorul Botanica al capitalei. Totodată, în urma coliziunii, un copil de 10 ani și un alt pasager de 24 de ani, au ajuns la spital.
Rudele și prietenii băiatului de 18 ani, din Dobrogea, sunt devastați de durere. Aceștia au publicat un filmuleț pe o rețea de socializare, în care deplâng decesul tânărului. „Ți-ai lăsat soția și copilul singuri. Dumnezeu să te odihnească în pace. Nu-mi vine să cred”, se arată în postare.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!