20,09 lei/l Motorina trece de 20 lei; benzina 22,86 lei/l, prețuri ANRE de mâine 1.197 Cazuri de boli infecțioase în Chișinău în ultima săptămână; 65% copii 200.000 lei Doi bărbați din Drochia condamnați pentru PVP; PCCOCS anunță confiscări 19,7149 lei/€ Leul se întărește ușor față de euro; vezi cursurile BNM de azi
Sociolog: Ce victorie sărbătorește PAS? Chișinăul, câștigat de „omul Moscovei”, cum spun ei. Orhei - de Rusia. La Bălți e alt „om al Rusiei”. Deci?!

Sociologul Doru Petruți se întreabă ce sărbătorește PAS, după alegerile locale din 5 noiembrie. „Chișinăul a fost câștigat de Ceban (omul Moscovei, cum spun ei). La Orhei a câștigat Rusia și războiul hibrid și știți voi toată povestea. La Bălți e alt om la Rusiei, Renato Usatîi sau va câștiga tot Șor”, a scris Petruți pe pagina sa de Facebook.

Foto: captură

„Ce victorie sărbătoresc cei de la PAS legat de alegerile locale?

De cine e condusă Găgăuzia, nici n-are rost să menționăm. Chișinăul a fost câștigat de Ceban (omul Moscovei, cum spun ei). La Orhei a câștigat Rusia și războiul hibrid și știți voi toată povestea. La Bălți e alt om la Rusiei, Renato Usatîi sau va câștiga tot Șor.

Așadar, orașele și regiunile importante ale Moldovei au fost câștigate de “mâna Moscovei”, dacă este să și ascultăm ce spun cei de la PAS.

Deci, ce sărbătoresc ei?”, a scris Doru Petruți.


Liderul MAN, Ion Ceban, a obținut 50,62% din voturi, conform procesării celor 305 procese verbale. Astfel, potrivit legislației, acesta ia al doilea mandat de primar al mun. Chișinău. În același timp, deputatul PAS, Lilian Carp a luat 28,23%.

Președintele Partidului Acțiune și Solidaritate, Igor Grosu, a susținut un briefing de presă, după rezultatele finale ale alegerilor locale. „Am fi vrut să avem și un Chișinău condus de un primar european, cu adevărat. Însă, respectăm alegerea chișinăuienilor, vom învăța din acest vot și vom munci și mai mult”, a declarat politicianul.

În Consiliul Municipal Chișinău, MAN și PAS au acumulat cele mai multe voturi, conform datelor preliminare, prezentate de CEC, în urma procesării celor 305 procese verbale.

Pentru cele 898 de funcții de primar, au fost înregistrați peste 3 900 de candidați, iar pentru cele 11 058 mandate de consilier în consiliile locale - peste 56 mii de persoane. Mai mulți dintre aceștia au picat însă din buletine, după ce Comisia pentru Situații Excepționale a exclus din cursă Partidul Șansă.

În șapte municipii din Moldova, primarii au fost aleși din primul tur. Trei sunt candidați independenți și patru reprezentanți ai partidelor de opoziție. Concluziile au fost prezentate de expertul Veaceslav Ioniță.

La Orhei, jurnalista Tatiana Cociu, candidata partidului Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei, susținută de liderul Șansa, Alexei Lungu, după ce acesta a fost exclus din alegeri, a câștigat alegerile, cu 57,59% din voturi.

PAS a pierdut alegerile în satul de baștină al Maiei Sandu. Candidatul PSDE Mosoreti Dmitri va prelua Primăria, după ce a obținut 69,03% din voturi.

În satul de baștină al premierului Dorin Recean un candidat PAS a câștigat din primul tur fotoliul de primar. Este vorba despre localitatea Mîndîc, raionul Drochia, unde a fost ales Recean Ion.

La Grozești vine turul II. În satul de baștină al lui Vladimir Plahotniuc, doi candițați la Primărie au acumulat voturi aproape de egalitate, dar nu suficiente pentru a câștiga.

PSRM nu a avut candidat la Sadova. În satul de baștină al ex-președintelui de stat, Igor Dodon, candidatul independent Anghel Tudor a câștigat Primăria. Potrivit datelor preliminare, prezentate de CEC, acesta a obținut 60,65% din voturi.

La Briceni, candidatul PSRM a câştigat detaşat în primul tur. Socialiştii au acumulat majoritatea şi în Consiliul Raional.

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, susține că „PAS a câștigat alegerile în țară”. „Probabil cea mai importantă concluzie a acestor alegeri este faptul că mesajul pro-european a câștigat detașat în toată țara”, a scris Spînu, într-o postare pe Facebook.

În 45 de localități din țară nu a existat concurență electorală la alegerile locale generale. Alegătorii au găsit în buletinele de vot câte un singur candidat la funcția de primar.

Totodată, patru candidați la funcția primar, doi de la PAS, unul de la PSRM și unul de la PSDE, au obținut zero voturi la alegerile locale. Este vorba despre localitățile Malinovscoe, Hiliuți, Pociumbăuți și Nihoreni, din raionul Rîșcani.


Pub