20,09 lei/l Motorina trece de 20 lei; benzina 22,86 lei/l, prețuri ANRE de mâine 1.197 Cazuri de boli infecțioase în Chișinău în ultima săptămână; 65% copii 200.000 lei Doi bărbați din Drochia condamnați pentru PVP; PCCOCS anunță confiscări 19,7149 lei/€ Leul se întărește ușor față de euro; vezi cursurile BNM de azi
Reforma teritorial-administrativă, dur criticată, a primit undă verde de la deputații PAS: Legea de amalgamare voluntară, votată în lectură finală

Reforma teritorial-administrativă, dur criticată, a primit undă verde de la deputații PAS. Proiectul de lege privind amalgamarea voluntară a unităților administrativ-teritoriale a fost adoptat în lectura a doua. Documentul a fost susținut de 52 de deputați, în cadrul ședinței de astăzi a Parlamentului.

Foto: Colaj

Noua lege are ca scop crearea unui cadru normativ necesar pentru amalgamarea voluntară a unităților administrativ-teritoriale (UAT) de nivelul întâi în vederea consolidării capacităților administrative ale autorităților publice locale și prestarea serviciilor publice de calitate și accesibile populației. Potrivit proiectului, amalgamarea voluntară presupune comasarea benevolă a două sau a mai multor unități administrativ-teritoriale de nivelul întâi (sate/comune și orașe/municipii), în baza deciziilor consiliilor locale, cu respectarea unor condiții, criterii și proceduri. Astfel, în condițiile de bază ale amalgamării voluntare se prevede că teritoriul unității administrativ-teritoriale amalgamate trebuie să fie continuu, cu un număr al populației de minimum 3000 de locuitori, iar distanța de la centrul administrativ al UAT amalgamate până la centrul oricărei dintre unitățile care o formează nu trebuie să depășească 25 de kilometri. Printre criteriile de selectare a centrului administrativ al UAT amalgamate se numără demografia (UAT cu cel mai mare număr de locuitori), capacitatea fiscală raportată pe locuitor, precum și capacitatea de furnizare a serviciilor publice.

Procesul de amalgamare voluntară va fi inițiat în baza deciziilor consiliilor locale ale unității administrativ-teritoriale de nivelul întâi, adoptate cu votul majorității consilierilor aleși, la propunerea primarului, a 1/3 din numărul consilierilor aleși sau a 10% din numărul cetățenilor cu drept de vot care domiciliază în unitatea respectivă. Autoritățile administrației publice centrale vor oferi suport informațional, organizatoric, metodologic și financiar pentru realizarea amalgamării voluntare. În acest sens, va fi instituit Fondul de amalgamare voluntară a localităților, mijloacele căruia vor fi utilizate pentru acordarea următoarelor tipuri de stimulente financiare: transferuri cu destinație specială pentru pregătirea procesului de amalgamare voluntară; transferuri cu destinație specială pentru dezvoltarea infrastructurii în UAT amalgamate, precum și transferuri pentru susținerea bugetelor UAT amalgamate. 

Proiectul de lege cu privire la amalgamarea voluntară a unităților administrativ-teritoriale a fost elaborat de Cancelaria de Stat, în cooperare cu partenerii de dezvoltare, fiind parte a Strategiei de Reformă a Administrației Publice pentru anii 2023 – 2030.

La data de 10 februarie, Cancelaria de Stat a Republicii Moldova a anunțat inițierea consultărilor publice regionale privind noua strategie de reformă a administrației publice pentru 2023-2030, fapt ce a stârnit critici în rândul persoanelor publice. În context, președintele Partidului Coaliția pentru Unitate și Bunăstare, Igor Munteanu, a venit cu un comentariu pe rețele. „Modelul propus de Guvern pentru dezbateri este destul de curios, probabil, ca să alimenteze scântei la dezbaterile anunțate”, a scris Munteanu.

 Partidul Socialiştilor din Republica Moldova a criticat dur reforma administrativ-teritorială, inițiată de PAS. „Încalcă prevederile Constituției. Scopul principal al puterii este de a subordona, de a centraliza tot cu ce se ocupă raioanele. Astfel, se va aduce la lichidarea autorităților publice locale”, a menționat deputatul Vasile Bolea, în cadrul unui briefing de presă.

La data de 19 decembrie, PSRM a anunțat că, în localitățile țării a demarat campania de colectare a semnăturilor împotriva reformei administrației publice locale, promovate de guvernare. „Reforma administrativă promovată este absolut ilegală și netransparentă”, a spus secretarul executiv al PSRM, vicepreședintele Parlamentului, Vlad Batrîncea.

Anterior, această reformă a fost criticată și de președintele PACE, Gheorghe Cavcaliuc. Acesta a declarat, într-o intervenție video, că „presedinta Republicii Moldova a pus la cale o reformă administrativ-teritorială a primăriilor și raioanelor ascunsă”. „Maia Sandu și PAS corup unii primari cu câte 1000 de euro lunar, ca aceștia să ajute la lichidarea primăriilor, proces numit de guvernare - amalgamarea voluntară”, a declarat Cavcaliuc.

La fel, și ex-președintele Curții Constituționale, Alexandru Tănase, a venit cu un comentariu referitor la reforma administrației publice locale, anunțată de șefa statului, Maia Sandu, care a declarat că aceasta nu presupune și renunțarea la raioane, pe motiv că nu ar permite Legea Supremă a țării. „Constituția nu este un impediment pentru renunțarea la termenul sovietic de „raion” și acceptarea unui nou termen mai potrivit. În cele trei decenii de independență, mereu s-au invocat ca principal argument în favoarea imposibilității renunțării la arhitectura sovietică a administrației publice locale, prevederile art. 110 si 113 din Constituție. De fapt, este un fals. Constituția nu este un pact sinucigaș, prin urmare, ea nu este și nici trebuie văzută ca un impediment pentru reformarea și modernizarea statului”, a subliniat fostul șef al CC, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

La data de 16 august 2022, președinta Maia Sandu declară că la Chișinău se discută despre o eventuală reformă administrativă, în contextul în care tot mai mulți primari se întreabă dacă Moldova are nevoie de atâtea raioane și în special de atâtea consilii raionale. „Nu e vorba despre a renunța la raion, când nici nu se poate renunța, e în Constituție prevăzută această structură, dar cum se pot schimba prerogativele Consiliului Raional și, respectiv, cum se pot aloca și resursele altfel, încât să fie mai eficient și mai corect. Nu există o soluție ideală, să vedem dacă în următoarele săptămâni, Guvernul va ajunge la o soluție pe care să o poată dezbate public și apoi să o implementeze”, a precizat șefa statului.

În replică, fostul prim-ministru Ion Chicu a venit cu o reacție dură la reforma administrativă, anunțată de Maia Sandu. „Am pregătit reforma teritorial-administrativă în anul 2020, asistați de experții germani. Toată lumea rațională înțelege necesitatea acestei reforme și e conștientă de caracterul rudimentar al raioanelor, toții partenerii externi au încurajat autoritățile să efectueze această reformă. Maia Sandu nu mai vrea reforme. Gruparea sa analfabetă și coruptă este preocupată acum de altceva - de distrugerea totală a economiei acestei țări și a administrației de toate nivelurile”, a scris Chicu.


Pub