„Este adevărat ca în martie va fi redus tariful la consumator, dar rămâne o singură necunoscută - luna aprilie.
Ținând cont că în aprilie se schimbă formula, intrăm în zona caldă a anului și se face inversarea formulei, respectiv va trebui să așteptăm un pic la început de luna martie să vedem care sunt tendințele pentru luna aprilie, pentru că dacă ne uităm la actuala situație a pieței s-ar putea ca în conjunctura în care se schimbă formula să avem un preț de peste 700 de dolari. Partea bună este că în perioada de vară se consumă mult mai puțin gaz”, a menționat Andrei Spînu.
Tariful la gazele naturale a crescut în ultimele 6 luni de la 4,2 lei la peste 15 lei.
Agenția Națională pentru Reglementarea în Energetică a aprobat tariful la gazele naturale, astfel, gazul natural a urcat la 15,18 lei pentru un m3.
Parlamentul a decis instituirea stării de urgență în energetică pentru 60 de zile.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!