Vitalie Miron și-a depus demisia din funcția de membru al Comisiei Pre-Vetting și a anunțat că își încetează activitatea din data de 6 octombrie 2023.
Motivele anunțate sunt legate de deciziile Curții Supreme de Justiție, care, practic, impun comisia să-i promoveze pe unii candidați, descalificați anterior, dar și de scandalul legat de Iulian Muntean, fostul membru CSM, promovat de Comisie, deși acesta avea la activ un dosar penal de corupție.
Pe 7 septembrie curent, Iulian Muntean au fost numit în funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), pentru un mandat de șase ani. Majoritatea PAS a votat proiectul, după ce Comisia Pre-vetting a anunțat că acesta a trecut cu brio verificarea de integritate.
Peste două săptămâni, s-a aflat că Muntean este vizat într-un dosar penal de corupție. Acesta a confirmat existența acestui dosar, dar spunea că avocatul l-a informat că a fost clasat.
După două zile de tăcere, Consiliul Superior al Magistraturii a venit cu o reacție privind scandalul în care este implicat Iulian Muntean, membrul delegat în Consiliu de Parlament, învinuit într-un dosar de corupție. „ Nu putem admite ca un membru al CSM să ocolească procedurile de evaluare extraordinară, care au cerințe destul de clare și riguroase”, se arată în nota instituției.
Pe 22 septembrie, Iulian Muntean, a anunțat că își va da demisia. „Pentru a nu compromite activitatea CSM, cred că voi depune Cererea de demisie la Secretariatul Parlamentului”, a scris Muntean.
Demisia lui Iulian Muntean, membrul CSM delegat de Parlament, învinuit într-un dosar de corupție, a fost acceptată de deputați în cadrul ședinței plenare din 5 octombrie.
Curtea Supremă de Justiție a admis contestațiile mai multor procurori și judecători, care au picat evaluarea pre-vetting. Potrivit hotărârii instanței, aceștia ar urma să fie reevaluați de Comisie.
„Curtea a reținut probleme serioase de legalitate în privința deciziilor Comisiei atât pe dimensiunea legalității substanțiale, cât şi celei procesuale”, se arată în comunicatul oficial al CSJ, lansat după un val de critici.
Judecătorul Alexei Paniș, vizat de deciziile CSJ, prin care au fost anulate hotărârile pre-vetting, a venit cu o reacție pe marginea criticilor ce a stârnit acest subiect. „Într-un stat de drept justiția nu poate fi tratată ca plantația guvernanților și mesajele lor la acest capitol trebuie să fie mai moderate. Textele deciziilor pronunțate confirmă că între experți și mercenari este o graniță fină, peste care, din păcate, s-a pășit în prevetting”, a menționat magistratul, într-un mesaj transmis la adresa redacției UNIMEDIA.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!