Liderul sirian nu a mai fost văzut sau auzit în public de când rebelii au intrat în capitală duminică dimineaţă.
De asemenea, ambasada Iranului a fost invadată de rebeli, potrivit televiziunii de stat iraniene. Deși guvernarea lui Bashar al-Assad s-a încheiat, militarii continuă operațiunile împotriva „grupurilor teroriste” în orașele cheie Hama și Homs și în zona rurală Deraa.
Președintele Siriei nu a declarat nimic public de când au început să avanseze rebelii săptămâna trecută, și a zburat din Damasc către o destinație necunoscută, potrivit unor ofițeri care au declarat pentru Reuters.
Locația lui, a soției și celor doi copii rămâne în continuare necunoscută.
Avionul a zburat inițial spre regiunea de coastă a Siriei, un bastion al sectei Alawite a lui Assad, după care a întors și a zburat în direcția opusă timp de câteva minute, înainte să dispară de pe radar.
Potrivit Reuters, două surse siriene au declarat că există o probabilitate foarte mare ca Assad să fi fost ucis într-un accident aviatic, deoarece este un mister de ce avionul a făcut o întoarcere bruscă în U și a dispărut de pe hartă, conform datelor de pe site-ul Flightradar.
Reuters nu a putut confirma imediat cine se afla la bord
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!