20,09 lei/l Motorina trece de 20 lei; benzina 22,86 lei/l, prețuri ANRE de mâine 1.197 Cazuri de boli infecțioase în Chișinău în ultima săptămână; 65% copii 200.000 lei Doi bărbați din Drochia condamnați pentru PVP; PCCOCS anunță confiscări 19,7149 lei/€ Leul se întărește ușor față de euro; vezi cursurile BNM de azi
Caz cutremurător la spitalul „Sf. Treime” din capitală: Un pacient, găsit mort după 15 zile de căutări. Ce spune instituția

Un pacient de la spitalul „Sfânta Treime” a fost găsit mort după 15 zile de căutări „într-un loc dosit, ascuns și nu acoperit de zăpadă”. Potrivit instituției, pacientul, fiind la a 3-a zi de spitalizare a fost văzut de personalul medical cum părăsește secția prin fereastra care a deschis-o de sine stătător.

Foto: simbol

„În contextul informațiilor eronate care se vehiculează în unele surse mass-media cu referire la pacientul găsit decedat lângă clădirea spitalului, administrația SCM „Sfânta Treime” vine cu următoarele clarificări:

1. Pacientul, fiind la a 3-a zi de spitalizare, la ora 16:40 a fost văzut de personalul medical cum părăsește secția prin fereastra care a deschis-o de sine stătător. Precizăm, pentru a evita manipulările eronate din partea jurnaliștilor despre „căderea pacientului și găsirea sub zăpadă” că secția se află la etajul 1, cu fereastra la înălțimea de 1,2 m de la pământ.

2. Personalul medical a încercat reținerea pacientului, ceea ce nu le-a reușit. Conform procedurii, a fost anunțată imediat poliția care a sosit în timp rapid și s-a implicat împreună cu personalul medical în căutare. Au fost anunțate rudele, care s-au implicat a doua zi în căutarea pacientului, primind accesul necesar pe teritoriul instituției.

3. Cu regret, persoana nu a fost găsită decât peste 15 zile, într-un loc dosit, ascuns și nu acoperit de zăpadă.

4. La moment a fost inițiată o anchetă de către poliție și, fiind obligați de păstrarea confidențialității informației medicale, suntem restricționați de condițiile legii să oferim alte informații mai detaliate care ne sunt solicitate de anumiți jurnaliștii curioși.

SCM „Sfânta Treime” este o instituție cu regim deschis, iar pacienții sunt persoane libere și nicidecum reținute forțat. Rugăm insistent jurnaliștii să își verifice sursele de informare și să nu ducă în eroare opinia publică, în încercarea de a blama imaginea instituției”, menționwază SCM Sfânta Treime”.


Pub