4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
(foto) Institutul Mamei şi Copilului, dotat cu sistem radiodiagnostic mobil şi o masă de operație radiotransparentă

Institutul Mamei şi Copilului a fost dotat cu un sistem radiodiagnostic mobil performant şi o masă de operație radiotransparentă. Echipamentul a costat peste 1 milion 527 de mii de lei, oferit în urma concursului de proiecte finanţate din fondul de dezvoltare şi modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină.

Foto: cnam.md

Sistemul radiodiagnostic mobil este folosit pentru efectuarea examinărilor radiologice în timpul intervențiilor chirurgicale. Acesta va putea fi utilizat în diverse domenii, cum ar fi ortopedie, neurochirurgie, urologie ș.a.

Masa pentru operații radiotransparentă cu șase secții împreună cu sistemul radiodiagnostic mobil permit efectuarea unor intervenții chirurgicale cu un grad înalt de precizie și sensibilitate.

Potrivit reprezentanților Institutului Mamei și Copilului, utilajul urmează să fie pus în funcțiune după instruirea specialiștilor în domeniu, obținerea certificatului de la Agenția Națională de Sănătate Publică și a autorizației de utilizare a dispozitivelor medicale de la Agenția Națională de Radiologie.

cnam.md / Sursa:cnam.md


Pub