„Prin numirea lui Iulian Rusu păstrați instituția în formă actuală, scuipați în programul de activitate al propriului Guvern sau este o măsură prin care și această instituție o capturați prin intermediul acestei hotărâri”, a spus Bolea.
În replică, Olesea Stamate a spus că „sarcina pusă în fața lui Rusu este investigarea cazurilor de corupție”.
Cu un răspuns a venit și candidatul la șefia CNA.
„Domnule deputat, accept complimentul de terminator, dar nu în sens de organizație, dar în sens de corupție care este în CNA și în organele de drept și sistemul de justiție”, a spus Rusu.
Iulian Rusu în prezent ocupă funcția de secretar de stat la Ministerul Justiției.
Directorul CNA va fi numit în funcție de Parlament cu votul majorității deputaților aleși, la propunerea a cel puțin 20 de parlamentari, cu avizul pozitiv al Comisiei juridice, numiri și imunități. Mandatul directorului Centrului Național Anticorupție va fi de cinci ani, fără posibilitatea numirii pentru un alt mandat.
CNA a criticat proiectul de lege, menționând că „nu corespunde interesului public general și contribui la slăbirea instituțională și subminarea independenței”.
Ruslan Flocea a fost demis din funcția de director al Centrului Național Anticorupție, la data de 18 noiembrie. Decizia a fost luată cu votul a 55 de deputați PAS.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!