Potrivit publicației independente ruse Meduza, este primul mesaj de felicitare emis de Ziua Rusiei de un secretar de stat american din 2022. Atunci, Anthony Blinken transmitea un mesaj în care sublinia că rușii, „la fel ca toți oamenii, merită să trăiască liberi de represiune și să poată să-și exercite drepturile omului și libertățile fundamentale fără teamă de consecințe”.
În mesajul transmis astăzi semnat „în numele poporului american”, Marco Rubio „reafirmă dorința Statelor Unite pentru un angajament constructiv cu Federația Rusă pentru a obține o pace durabilă între Rusia și Ucraina”.
„Sperăm că pacea va favoriza relații mai benefice pentru ambele părți între țările noastre”, mai afirmă Marco Rubio în mesajul transmis de Ziua Rusiei.
Miercuri, agențiile de presă ruse au declarat că noul ambasador al Moscovei în Statele Unite, Alexander Darchiev, s-a angajat să depună eforturi pentru a restabili pe deplin legăturile cu Washingtonul, în timp ce își prezenta oficial scrisorile de acreditare președintelui Donald Trump.
Legăturile dintre Moscova și Washington s-au îmbunătățit de la preluarea mandatului de către Trump, cei doi discutând despre o posibilă rezolvare a conflictului din Ucraina.
Fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, a transmis un mesaj de felicitare conducerii și cetățenilor Federației Ruse cu ocazia Zilei Naționale, sărbătorită astăzi, 12 iunie. În mesajul său, liderul PSRM a subliniat importanța relațiilor bilaterale și a exprimat speranța că parteneriatul strategic va fi restabilit.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!