35,23 lei/l Motorina scade la 35,23 lei/l, benzina la 34,13 lei/l; ANRE anunță ieftiniri de 19 și 9 bani 20,04 lei/€ Euro la 20,0391 lei (-4 bani), dolar la 17,8236 lei (-10 bani); leul se apreciază față de toate valutele 400.000 $ 400.000 $ pentru 4 asasinate la comandă în Kiev; recrutor moldovean trimis în judecată de PCCOCS 157 mln € Guvernul avizează 157 milioane euro de la UE pentru 18 din 20 reforme; bani intră în bugetul național
Bugetele militare din toată lumea au crescut cu aproape 10% anul trecut: Cât au cheltuit Rusia și Ucraina

Cheltuielile militare mondiale au ajuns la 2.720 de miliarde de dolari în 2024, o creștere de 9,4% față de 2023 și cea mai abruptă creștere anuală cel puțin de la sfârșitul Războiului Rece, potrivit unui raport publicat luni de un important think tank specializat în domeniul conflictelor, scrie hotnews.ro.

Foto: Profimedia

Tensiunea geopolitică crescută a dus la creșterea cheltuielilor militare în toate regiunile lumii, cu o creștere deosebit de rapidă atât în Europa, cât și în Orientul Mijlociu, arată datele Institutului Internațional de Cercetare pentru Pace de la Stockholm (SIPRI), citate de Reuters.

„Peste 100 de țări din întreaga lume și-au majorat cheltuielile militare în 2024”, a anunțat SIPRI.

„Pe măsură ce guvernele prioritizează din ce în ce mai mult securitatea militară, adesea în detrimentul altor domenii bugetare, compromisurile economice și sociale ar putea avea efecte semnificative asupra societăților pentru anii următori”, a afirmat institutul citat.

Războiul din Ucraina și temerile cu privire la angajamentul SUA față de alianța NATO au determinat o creștere cu 17% a cheltuielilor militare în Europa (unde a fost inclusă și Rusia), ceea ce a dus cheltuielile militare europene peste nivelul înregistrat la sfârșitul Războiului Rece.

Cât au cheltuit Rusia și Ucraina

Cheltuielile militare ale Rusiei au atins un nivel estimat de 149 de miliarde de dolari în 2024, o creștere de 38% față de 2023 și dublul nivelului din 2015. Aceastea au reprezentat 7,1% din PIB-ul Rusiei și 19% din totalul cheltuielilor guvernamentale.

Cheltuielile militare totale ale Ucrainei au urcat cu 2,9%, până la 64,7 miliarde de dolari, ceea ce reprezintă 43% din cât a cheltuit Rusia.

Cu o cotă de r4% din Produsul Intern Brut, Ucraina a avut cea mai mare povară militară dintre toate țările în 2024.

„Ucraina alocă în prezent toate veniturile sale fiscale armatei. Într-un spațiu fiscal atât de restrâns, va fi o provocare pentru Ucraina să își continue creșterea cheltuielilor militare”, a subliniat SIPRI.

Cheltuielile militare ale SUA au crescut cu 5,7%, ajungând la 997 miliarde de dolari, ceea ce reprezenta 66% din totalul cheltuielilor NATO și 37% din cheltuielile militare mondiale în 2024.


Pub