(video) Aproape 900 de arestări la Londra în timpul unei manifestaţii de susţinere a organizaţiei Palestine Action

Poliţia a arestat 890 de persoane la Londra în timpul unei manifestaţii de susţinere a grupului Palestine Action, sâmbătă, adăugându-se la alte sute de persoane din Marea Britanie de la interzicerea, foarte criticată, a acestei organizaţii, potrivit news.ro.

Foto: FB

Forţele de ordine au avertizat că vor reţine orice persoană care îşi va afişa sprijinul explicit pentru această mişcare, clasificată ca „teroristă” de guvernul laburist la începutul lunii iulie, în urma unor acte de vandalism, în special asupra unei baze a forţelor aeriene.

Cu toate acestea, câteva sute de persoane au sfidat riscul sâmbătă, începând de la mijlocul zilei, în faţa Parlamentului britanic, fluturând pancarte cu mesajul „Mă opun genocidului. Susţin Palestine Action”.

În total, Poliţia Metropolitană a anunţat duminică că a arestat 890 de persoane: 857 pentru sprijinirea unei organizaţii interzise în temeiul legislaţiei privind terorismul şi 33 pentru alte infracţiuni, dintre care 17 pentru violenţă împotriva poliţiştilor.

„Violenţa cu care ne-am confruntat în timpul operaţiunii a fost coordonată şi condusă de un grup de persoane, multe dintre ele purtând măşti pentru a-şi ascunde identitatea, cu scopul de a crea cât mai multă dezordine posibil”, a denunţat într-un comunicat Claire Smart, o responsabilă a Poliţiei Metropolitane.

Cu o zi înainte, ea denunţase deja un nivel „intolerabil” de violenţă, descriind agenţi care „au fost loviţi, scuipaţi şi vizaţi cu obiecte aruncate de manifestanţi”.

În timpul adunării, organizate de asociaţia Defend Our Juries, au izbucnit tensiuni între forţele de ordine şi participanţii care încercau să împiedice arestările, a constatat o jurnalistă AFP.

„Guvernul nostru a decis să interzică o organizaţie. Este total deplasat şi ar trebui să petreacă mai mult timp încercând să oprească genocidul (din Gaza) decât să încerce să oprească demonstraţiile”, a denunţat pentru AFP Nigel, 62 de ani, directorul unei companii de reciclare.

El a fost reţinut de poliţie, în timp ce alţi manifestanţi strigau „Ruşine!” către forţele de ordine.

Poliţia din capitala britanică a declarat că a mobilizat peste 2.500 de agenţi pentru a supraveghea o serie de manifestaţii pro-palestiniene pe parcursul zilei, printre care un marş de susţinere care, potrivit poliţiei, a reunit peste 20.000 de persoane şi a dus la „foarte puţine arestări”.

Înainte de a fi interzisă, organizaţia Palestine Action denunţa „complicitatea britanică” cu statul Israel, în special în ceea ce priveşte vânzările de arme.

Această interdicţie a fost considerată „disproporţionată” de ONU şi denunţată de organizaţii de apărare a drepturilor omului şi de personalităţi precum regizorul britanic Ken Loach sau scriitoarea irlandeză Sally Rooney.

Înainte de mobilizarea de sâmbătă, peste 800 de persoane fuseseră deja arestate din iulie, iar 138 fuseseră acuzate de sprijinirea sau incitarea la sprijinirea unei organizaţii teroriste. Majoritatea riscă şase luni de închisoare.

Cei consideraţi organizatori ai adunărilor riscă până la 14 ani de închisoare.

Cofondatoarea Palestine Action, Huda Ammori, a avut permisiunea de a contesta în instanţă interzicerea mişcării. O audiere este prevăzută pentru luna noiembrie.

De la începutul ofensivei israeliene în Gaza, declanşată de atacul fără precedent al Hamas din 7 octombrie 2023, în Marea Britanie au loc în mod regulat manifestaţii importante de sprijin pentru palestinieni.

Acesta a provocat moartea a 1.219 persoane de partea israeliană, în majoritate civili, potrivit unui bilanţ al AFP bazat pe date oficiale.

Represaliile israeliene au provocat cel puţin 64.368 de morţi în Gaza, majoritatea femei şi copii, potrivit Ministerului Sănătăţii din Gaza, aflat sub autoritatea Hamas, ale cărui cifre sunt considerate fiabile de ONU.


Pub