4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
(audio) „50 de capete cu câte cinci, avem 250€”. Interceptări în dosarul de corupție de la ANSA, publicate de CNA: Cum ar fi funcționat schema de la Giurgiulești

Centrul Național Anticorupție (CNA) a publicat interceptări din dosarul privind schema de corupție de la Postul de Inspecție la Frontieră Giurgiulești, în care un șef de post al ANSA și cinci inspectori au fost reținuți, alături de administratorul unei companii.

Foto: Captură de ecran

„— 50 de capete cu câte 5, 250 avem mereu la noi, mereu. — Păi acesta este deja a cincea rută pentru tine, astăzi e a cincea. — A patra. **, a patra. Noi am convenit: 5 pentru **, 5 euro pentru un câine. În medie, transportul e câte 50, iată patru curse a câte 250”, se arată în discuțiile publicate de CNA.

Un șef de post al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), cinci inspectori și administratorul unei companii au fost reținuți pentru 72 de ore, în urma perchezițiilor desfășurate de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii anticorupție. Cei șase angajați ai ANSA sunt vizați în dosare penale privind fapte de corupere pasivă, iar administratorul companiei este vizat în cadrul investigației privind coruperea activă.

Centrul Național Anticorupție și procurorii au efectuat mai multe percheziții, în această dimineață, 15 octombrie. Un șef de post al ANSA Giurgiulești și cinci inspectori sunt vizați în cadrul mai multor cauze penale.


Pub