Datorită sprijinului european și contribuției cetățenilor, circa 50 de mii de locuitori ai raionului Leova vor avea acces la apă potabilă de calitate. Asta după ce a fost construit apeductul Leova-Iargara, extrem de necesar locuitorilor din regiune, care duc lipsă nu doar de apă potabilă, ci chiar de resurse acvatice în general, fiind o zona secetoasă.
„Am reușit, în cadrul proiectului să construim apeductul Leova-Iargara, iar locuitorii vor avea acces la surse sigure de apa. Este o bucurie pentru toți locuitorii”, a spus Valeriu Porubin, managerul proiectului.
Tot prin sprijin eurpean au fost asigurate cu toate costumele necesare colectivele artistice din regiune, au fost create condiții pentru păstrarea și îngirjirea acestora, dar a fost cumpărată și o mașină de cusut pentru repararea hainelor tradiționale, pentru că păstrarea culturii este de neprețuit, spun beneficiarii programului.
Istoria de succes al apicultorului Mihail Caraman din satul Bașcalia inspiră cu adevărat.
Mihail Caraman / Sursa:UE pentru Moldova ruralăBărbatul deține 300 de familii de albine. În 2018, a beneficiat de susținere europeană și și-a cumpărat o remorcă cu care mută stupii mai ușor. „Munca noastră a devenit mult mai ușoară și mă bucur că sunt oameni care mă sprijină. Am fost, în cadrul programului, și la un schimb de experiență în Portugalia. Ce am văzut acolo și am învățat aplic aici și spun și altora. Dorința noastră este să ajungem la 2 mii de familii de albine”, povestește cu entuziasm Caraman.
Peter Michalko, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova a reiterat printr-un discurs online, că dezvoltarea rurală rămâne în centrul atenției, fapt demonstrat prin organizarea campaniei de comunicare „UE pentru Moldova rurală”, care prezintă o serie de rezultate tangibile și schimbări în zonele rurale cu sprijinul Uniunii Europene.
De asemenea, Ambasadorul Peter Michalko a menționat că rezultatele proiectelor realizate sunt cea mai bună confirmare a faptului că asistența Uniunii Europene ajută oamenii să-și creeze condiții de viață mai bune și a îndemnat cetățenii din zonele rurale să se implice în activitățile Grupurilor de Acțiune Locală și să se intereseze despre oportunitățile oferite de Uniunea Europeană și Statelor sale membre, pentru a-și realiza obiectivele.
În prezent, Uniunea Europeană susține trei programe de dezvoltare a zonelor rurale în valoare de 13,2 milioane de euro: proiectul DEVRAM, implementat de Agenția de Dezvoltare din Austria, proiectul de Sprijin pentru IMM-urile din zonele rurale implementat de ODIMM și proiectul Abordarea LEADER pentru prosperitate rurală din Republica Moldova, implementat de Polish Solidarity Fund. Această contribuție a fost suplimentată recent cu 16 milioane de euro pentru programul Uniunea Europeană pentru Moldova: comunități locale, care urmează să fie implementat în următorii 5 ani.
Patricia Varzari, coordonatoare de proiect, Rețeaua Națională LEADER din Republica Moldova a încurajat colaborarea Grupurilor de Acțiune Locală între ele și cu alte organizații care activează în domeniul dezvoltării locale, regionale, dar și internaționale. Tot în contextul schimburilor de experiență dintre GAL-uri, Patricia Vărzari a menționat că Rețeaua Națională LEADER în Republica Moldova planifică să lanseze „Partnership Fund”, inițiativă care va contribui la consolidarea dezvoltării locale prin finanțarea proiectelor implementate de partenerii locali. În cadrul acestui fond, vor fi sprijinite activități precum crearea unei platforme de comunicare între GAL-uri, festivaluri regionale, târguri, schimb de know how între GAL-uri și alte activități.
Larisa Caraman / Sursa:Steaua BugeacGazda evenimentului, managerul GAL „Steaua Bugeac”, Larisa Caraman a menționat faptul că chiar dacă membrii GAL-ului sunt o comunitate etnică diversă, aceștia sunt uniți și reușesc să susțină inițiativele de dezvoltare locală din agricultură, apicultură, zootehnie, infrastructură și micul business. „Ne propunem să finanțăm și mai multe proiecte cu un buget mai mare, să facem unele acorduri de parteneriat cu diferite GAL-uri din vecinătate, din toată Republica Moldova, dar și de peste hotare”.
Vladimir Kara / Sursa:NEXTPrezent la eveniment, Directorul Executiv al Asociației Oamenilor de Afaceri „Next”, Vladimir Kara a subliniat importanța cooperării antreprenorilor la nivel local, dar și identificarea partenerilor la nivel național și internațional. „În prezent, avem peste 30 de antreprenori membri ai Asociației NEXT, din diferite sate și orașe de pe tot teritoriul autonomiei găgăuze. Astăzi avem o colaborare importantă cu Asociația Europeană de Business, care ne ajută la promovarea exporturilor către UE și la construirea punții de legătură dintre afacerile din regiune și afacerile europene. Țin să menționez că Asociației Oamenilor de Afaceri „Next” oferă asistență de consultanță în găsirea fondurilor financiare suplimentare, scrierea proiectelor de afaceri pentru granturi, implementarea noilor idei pentru membrii asociației. Datorită colaborării cu mediul antreprenorial și cu echipa de consultanță, am reușit să atragem aproximativ 4 milioane de lei - investiții suplimentare în business-ul din regiune, din fonduri naționale și europene”.
Evenimentul „LIVE din Casa Mare” este organizat în cadrul campaniei „UE pentru Moldova rurală”, iar următoarea ediție va avea loc în zona de nord a țării, în cadrul GAL-ului „33 de Vaduri”.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!