„Nu voi da curs invitației de a participa în plenul Parlamentului la un exercițiu formal, din moment ce decizia de a mă demite a fost deja luată. Cel puțin asta reiese din declarațiile publice ale unor reprezentanți ai PAS care au afirmat, cu fiecare ocazie, că directorul CNA va fi demis după așa-zisa evaluare.
Timp de două luni, am participat cu echipa la audierile din comisia parlamentară, am prezentat absolut toată informația solicitată, în termenii indicați, cu răspunsuri concrete la întrebările formulate de deputați. Am oferit explicații, acolo unde au fost necesare unele precizări. Cu regret, Raportul, publicat astăzi pe site-ul parlamentului, este expresia unei distorsionări intenționate a realității, o manipulare crasă a cifrelor și o lipsă totală de întelegere a proceselor.
De la bun început, am observat superficialitatea abordărilor unor membri ai Comisiei, lipsa cunoașterii elementare a cadrului juridic și a competențelor CNA, precum și populismul, manifestat pe toată perioada audierilor. De aceea îi voi scuti pe cei, care se acoperă astăzi cu mandatul de încredere dat de cetățeni, de rușinea ce le revine pentru un exercițiu de fațadă, cu final prestabilit”, a declarat Flocea.
Deputații astăzi vor examina proiectul de hotărâre privind Raportul de evaluare a activității Centrului Național Anticorupție pentru perioada ianuarie 2016 – septembrie 2021.
La mijlocul lunii octombrie, Parlamentul a extins cu 30 de zile termenul de efectuare a controlului parlamentar asupra activității Centrului Național Anticorupție (CNA). În cadrul ședinței plenare de astăzi, au fost aprobate modificări la proiectul de hotărâre, care prevede inițierea controlului.
La începutul lunii septembrie, membrii Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică și ai Comisiei juridice, numiri și imunități au inițiat controlul parlamentar asupra activității Centrului Național Anticorupție. Acesta are scopul de a identifica domeniile în care activitatea CNA trenează, dar și de a genera recomandări în vederea îmbunătățirii activității instituției.
Încă în luna august, ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a anunțat că șeful CNA va fi supus unei evaluări, care va decide dacă rămâne sau la șefia instituției. Totuși, ministrul afirmă că „cel mai probabil va pleca”.
Săptămâna trecută, Olesea Stamate spunea că Centrul Național Anticorupție ar putea fi comasat cu Procuratura Anticorupție.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!