Proiectul prevede „limitarea utilizării telefoanelor mobile, a echipamentelor de comunicație eletronice și a obiectelor interzise”.
„Potrivit proiectului, elevii nu vor putea utiliza telefoanele mobile în timpul orelor, cu excepția cazurilor când au nevoie de acestea în scop educațional, în situații de urgență, cum ar fi starea de sănătate, problemele de sănătate a unui membru al familiei, situații de criză imprevizibile, dar și în cazul necesității monitorizării elevilor cu dizabilități sau boli somatice cronice severe.
În R.Moldova această practică există deja, în 45 de instituții avem reglementat acest proces, dar echipele manageriale, profesorii, dar și părinții au solicitat să avem consolidarea acestei practici la nivel național, printr-o reglementare legală”, a menționat Valentina Olaru, secretară de stat a Ministerului Educației și Cercetării.
La mijlocul lunii noiembrie, ministrul Educației, Dan Perciun, anunța că începând de luna viitoare, elevii nu vor mai avea voie să folosească telefoanele mobile în timpul orelor.
La sfârșitul lunii august, ministrul Educației și Cercetării anunța că începând cu noul an de studii 2024-2025, utilizarea telefoanelor mobile va fi interzisă în timpul orelor, dar va fi permisă în pauze.
„Vom reglementa utilizarea telefoanelor mobile în școli doar în timpul orelor, nu și în pauze. Elevii vor avea posibilitatea să aducă dispozitivele la școală, însă în timpul lecțiilor acestea vor trebui lăsate în locuri special amenajate și nu vor putea fi folosite”, a afirmat atunci Perciun.
„Suedia are asemenea reglementări, România, Franța gândește în aceeași direcție și se discută tot mai mult acest lucru la nivel european. Cred că este cazul să inițiem o discuție în Republica Moldova”, declara ministrul în aprilie.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!