Marcela Paladi se antrenează asiduu, pentru a putea merge din nou, așa cum visează, după cumplitul accident de pe viaduct, în urma căruia a rămas fără picioare.
Tânăra de 25 de ani a postat un clip video pe tiktok, în care arată cum decurg antrenamentele și cum se învață, din nou, să facă pași.
„Numele meu este Marcela Paladi, am 25 de ani, care a avut o viață minunată în orașul nostru natal, Chișinău, în Republica Moldova. Am fost aproape de familie, am avut o copilărie fericită, am terminat școala și universitatea. Am fost iubită, împlinită și protejat. Deși m-am născut fără un rinichi, asta nu m-a împiedicat să-mi urmez visele.
Totul s-a schimbat pe 5 februarie, când am nimerit într-un tragic accident de mașină, pe unul dintre drumurile principale din Chișinău. Ca pasager al unei mașini care fusese lovită din spate,cu câteva clipe mai devreme, căutam triunghiul de avertizare din spatele mașinii, când un BMW m-a lovit din spate cu viteză mare, strivindu-mă.
Chiar atunci și acolo a trebuit să mi se amputeze ambele picioare de deasupra genunchilor. Chiar dacă impactul a fost rapid, nimic din ce a urmat nu a fost. Am fost trează în fiecare moment, am simțit fiecare picătură de sânge, fiecare strigăt către Dumnezeu și fiecare țipăt de durere, care va trăi mult timp pe străzile orașului nostru natal”, a scris Marcela, într-un mesaj în limba engleză, adresat urmăroitorilor săi.
Clipul a adunat, în doar câteva ore, peste 60 de mii de vizualizări.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!