Conform presei ruse, Ivleeva nu se afla în casă în momentul spargerii locuinței. Bloggerița vinde imobilul și nu locuiește acolo de aproximativ 3 luni.
Ivleeva a remarcat că aceasta nu este prima pătrundere în casă a acestui individ. Prima dată, potrivit bloggheriței, moldoveanul s-a furișat în casa ei în luna august 2024. În acea zi, prezentatoarea TV s-a trezit de la un zgomot provocat de la un geam spart în subsol. Tânărul s-a plimbat prin casă cu o bâtă, după care a mers în camera bloggeriței.
„Ceea ce m-a salvat a fost că de la baie am acces pe acoperiș, unde am stat până au ajuns paza și serviciile!” – și-a amintit prezentatoarea TV.
Potrivit lui Ivleeva, după acest incident a fost forțată să se mute.
„Individul a rămas nemulțumit și, se pare, a decis să repete sau să-și termine fapta lui murdară. Acum el este în mâinile organelor de drept. Prieteni, aveți grijă! Din păcate, trăim într-o perioadă în care toată viața noastră este larg deschisă, iar asta poate juca o glumă crudă”, a menționat bloggerul.
„Aș vrea să spun că fericirea iubește tăcerea, dar, după cum s-a dovedit, siguranța! Securitatea iubește tăcerea”, a conchis Ivleeva.
În urmă cu un an, bloggerița și prezentatoarea TV rusă Nastia Ivleeva a găzduit la Moscova o petrecere controversată cu un cod vestimentar „aproape gol”, invitând celebrități de top să se distreze, scrie site-ul independent rusesc Meduza.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!