”Dacă îl vedeți pe dnul Șor, să îi spuneți că îl iubim și îl așteptăm să vină acasă cât mai repede. El tot a făcut pentru noi”, a spus mătușa Iulia, de 69 de ani, fiind pe strada Vasile Lupu, principala arteră din Orhei, renovată și amenajată de fostul primar, Ilan Șor.
”Șor se purta frumos cu pensionarii. Cu toată inima, îl iubim”
”Eu perosonal îl iubesc. Se purta frumos cu pensionarii. Cu toată inima. A făcut frumos Orheiul. Dar iată a dispărut, dar unde este, nu știm. Cred că nu degeaba a dispărut. Îți era dragă să ieși duminica. Aveam joc. Brad frumos iarna am avut. Dar acum nu știu ce va fi”.
„Decizia deputaților de a-i anula imunitatea lui Șor nu este corectă”
Pe o bancă, la umbră, tot pe strada Vasile Lupu reportera RFI a discutat cu Ioana Croitoru. ”Vor să ajungă ei aici, să conducă, să nu-i judece. Toți sunt legați unul cu altul. Ei au uitat de popor. Ei se judecată unul pe altul și au ajuns, unde au ajuns. Nu cred că degrabă va veni. Trebuie să treacă câțiva ani. Cred că îl vor reține. Justiția trebuie să-și facă treaba”. ”Se spune că este implicat în furtul în miliardului. Ei toți împreună au furat”, declară femeia.
”Oamenii de aici au de suferit mult”
”Oamenii de aici au de suferit mult. Statul nu face nimic pentru oameni. Toți și-au făcut interesele. Să presupunem că Șor este implicat, dar a făcut pentru oraș, pentru oameni. Frumos e Orheiul și țara. A fost o lecție pentru ăștia care sunt în Parlament și nu fac nimic. Acolo în Parlament este multă corupție. Cel mai trist că tinerii continuă să plece, iar bătrânii rămân singuri acasă”, a spus Natalia Bodrug, care tocmai s-a întors din Londra..
Vladimir David. ”Ce a făcut înainte, cum a făcut, nu vreau să știu. Chiar dacă și a făcut ceva, avem ceva frumos. Raionul nostru arată super. Am doar păreri bune despre Șor”, a precizat pentru RFI, un locuitor a satului Cucuruzeni, Vladimir David.
Și dacă Vladimir David se pare că se mândrește cu Ilan Șor, mătușa Alexandra Sinchevici, în vârstă de 87 de ani din Cucuruzeni crede că fostul primar de Orhei trebuie să fie reținut și să-și ispășească pedeapsa ”pentru că a furat bani de la oameni”, spune bătrâna. ”Orheiul va merge înainte, cum a mers. Dar Șor trebuie să facă pușcăria și să răspundă pentru tot. În galoși am umblat și în galoși o să umblăm”.
Continuare găsiți aici.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!