79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
G20 lansează un fond pentru pregătirea pentru viitoarele pandemii. Contribuțiile au depășit deja un miliard de dolari
Indonezia, care prezidează G20, a lansat, duminică, un fond pentru pregătirea în vederea viitoarelor pandemii, transmite Reuters. Preşedintele indonezian, Joko Widodo, a apreciat însă că fondurile alocate până acum pentru monitorizare, cercetare şi îmbunătăţirea accesului la vaccinuri sunt insuficiente, scrie digi24.ro
Foto: GettyImages

Fondul este destinat ţărilor cu venituri mici şi mijlocii, iar preşedintele indonezian a declarat că se aşteaptă la mai mult sprijin pentru acestea.

Contribuţiile de până acum, inclusiv din partea Statelor Unite, a Uniunii Europene şi a Indoneziei se ridică la aproximativ 1,4 miliarde de dolari. Printre donatorii privaţi şi organizaţiile filantropice care s-au alăturat efortului se numără şi fundaţia Bill şi Melinda Gates, menţionează Reuters, citat de Agerpres.

Crearea fondului a fost o reacţie la frustrarea multor ţări în curs de dezvoltare faţă de modul în care au fost nevoite să facă faţă pandemiei de coronavirus. Statele bogate au stocat mare parte din resurse, cum ar fi vaccinul împotriva Covid.

Banca Mondială, care va administra fondul, şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii, care asigură consilierea, au apreciat, într-un raport, că pentru pregătirea combaterii altor pandemii este nevoie de 10,5 miliarde de dolari anual.

Ministra indoneziană de finanţe, Mulyani Indrawati, a declarat că se aşteaptă la suplimentarea fondului cu contribuţii din partea Franţei şi a Arabiei Saudite. Ea nu a specificat care ar fi sumele respective, în schimb a făcut apel la propuneri din partea ţărilor care doresc să acceseze finanţarea.


Pub