Potrivit surselor CNN, cei doi membri ai Gărzii Naționale au fost vizați în mod intenționat de atacator, care s-a apropiat de ei și a deschis focul mai întâi asupra unuia dintre soldați, aflați la doar câțiva pași distanță. Ulterior, suspectul a tras și asupra celui de-al doilea, care încercase să se adăpostească în spatele unei stații de autobuz. Sursele mai spun că suspectul nu cooperează cu anchetatorii și nu avea asupra sa acte de identitate în momentul arestării.
„Animalul care i-a împușcat pe cei doi membri ai Gărzii Naționale – ambii fiind în stare critică, aflați acum în două spitale diferite – este și el grav rănit, dar, indiferent de asta, va plăti un preț foarte mare. Dumnezeu să binecuvânteze Marea noastră Gardă Națională și toate forțele noastre militare și de ordine. Aceștia sunt cu adevărat oameni minunați. Eu, în calitate de președinte al Statelor Unite, și toți cei asociați cu Biroul Președinției, suntem alături de voi!”, a scris Donald Trump la scurt timp după incident.
La scurt timp, cei doi militari au decedat la spital.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!