Conform sursei citate, Victoria Cazacu, sora lui Andrei, spune că în cele două luni de la producerea tragediei, atât ea, cât și alte rude, n-au fost audiate de către oamenii legii pentru a depune mărturii în dosar, iar soția acestuia, Natalia, consideră că Andrei a fost omorât și că „se încearcă mușamalizarea acestui caz, pentru că criminalul este o persoană influentă din raionul Florești, iar dosarul este gestionat de poliția locală”.
. „Nici nu venise experții încă la fața locului, deja toți erau convinși că asta a fost o sinucidere”
Câteva luni mai târziu, pe 17 noiembrie, Andrei Cazacu a fost găsit mort în propria mașină pe un deal din apropierea satului Prajila, raionul Florești. În mașină a fost găsită și o armă de vânătoare. Victoria Cazacu, sora lui Andrei, își aduce aminte de ziua în care acesta a fost găsit mort.
„Am primit un apel telefonic unde mi s-a spus că fratele meu nu mai este. Când am ajuns la fața locului, pe deal, acolo unde a fost găsit cadavrul lui, toți din jur vorbeau că el s-a sinucis. Adică, fără nicio probă, fără nicio expertiză, nici nu venise experții încă la fața locului, deja toți erau convinși că asta a fost o sinucidere. Nu cred nici până în ziua de astăzi. Cu cât mai mult timp trece, cu atât mai mult eu mă conving că asta nu este adevărat, că nu a fost asta o sinucidere”, afirmă aceasta.
Victoria susține că una dintre versiunile vehiculate e că Andrei și-ar fi pus capăt zilelor din cauza datoriilor, lucru în care nu crede.
„Ce trebuia să se întâmple în viața unui tânăr fermier de 35 de ani, care aștepta al treilea copil, împreună cu soția, ca el să facă acest pas? Vorbele acestea despre datorii, ele nu sunt atât de reale, pentru că eu am câteva contraargumente la această versiune. Prima – nu există la ziua de astăzi un agricultor în Moldova care să nu aibă datorii. A doua – când merge vorba de datorie, întotdeauna merge vorba și de active. Când datoriile sunt mai puțin de 30% din active, aceasta nu este ceva tragic, este ceva normal pentru o companie care este în creștere. La începutul anului 2024 datoriile erau mai mari ca atunci, la sfârșitul anului, și el nu a avut așa idei”, precizează sora lui Andrei.
„Armă la dânsul eu n-am văzut niciodată”
Femeia susține că moartea lui Andrei a trezit foarte multe semne de întrebare familiei și apropiaților, la care „oamenii legii nu doresc să răspundă”.
„Întrebările la care vreau să aflu răspuns: de unde a luat arma? când a luat-o și cine i-a adus-o? Cu toate că deja se știe a cui este arma, dar eu nu am primit un răspuns la întrebarea asta de la oamenii legii. Cum a ajuns arma asta la dânsul? Pentru că el nu era vânător. Cine a mers după el cu mașina, cine s-a întors înapoi de pe deal? Aceste fapte n-au fost investigate, pentru că noi, căutând aceste dovezi, am găsit niște băieți care spun că au văzut în ziua aceea cine a trecut după el pe deal, cine s-a întors înapoi și cine nu. Oamenii legii la aceste lucruri n-au atras atenția”, spune Victoria Cazacu.
Dorel, verișorul lui Andrei Cazacu, a revenit și el din străinătate și în 2024 a început să lucreze în agricultură împreună cu Andrei.
„El era un om plin de viață, ce-i drept, cu vreo două luni de a se întâmpla asta, mai avea el câteva ceva pe suflet, dar cu așa afacere, eu cred că nu a fost asta problema, că greutăți într-o așa afacere se întâmplă, știți cum, stângi recoltă nu cât ți-ai planificat, se întâmplă. Dar nu a fost el așa de tare mâhnit ca să zici că el era pe treburile acestea. Armă la dânsul eu n-am văzut niciodată. Noi armă n-am avut. Din spuse, pe Andrei l-au găsit niște băieți care se plimbau cu niște ATV-uri pe dealurile celea. Eu atunci eram acasă și în scurt timp, clar că am ajuns acolo. În mașină era o armă de vânătoare. El era împușcat și arma de vânătoare ședea în mașină într-o poziție care, nu știu, îmi aduce dubii”, afirmă Dorel.
Cui aparține arma găsită în mașina lui Andrei Cazacu?
ZdG a aflat că arma de vânătoare descoperită în mașina în care a fost găsit mort Andrei Cazacu îi aparține lui Radu Cîrțica, finul acestuia. Cîrțica a fost anterior angajat al Inspectoratului Național pentru Securitate Publică, Direcția de patrulare Nord, în funcția de subofițer superior. Conform unor surse apropiate familiei Cazacu, acesta ar fi avut datorii către Andrei pentru mai multe servicii agricole prestate pentru el și gospodăria țărănească a tatălui său, Valeriu Cîrțica, fost șef al Inspectoratului de Poliție Florești.
Surse din cadrul organelor de drept afirmă că inițial, Radu Cîrțica le-ar fi declarat oamenilor legii că el a fost cel care i-ar fi dat arma de vânătoare lui Andrei Cazacu, dar că ulterior și-ar fi schimbat declarațiile și le-a spus anchetatorilor că Andrei ar fi fost singur la el acasă, de unde a luat arma găsită ulterior în mașina agricultorului. Aceleași surse afirmă că fostul polițist și-a schimbat declarațiile pentru a nu fi pasibil de răspundere penală. Codul Penal prevede pentru „păstrarea neglijentă a armelor de foc şi a muniţiilor, precum şi transmiterea acestora altor persoane”, amendă sau închisoare de până la 3 ani.
Radu Colesnic, șeful interimar al Inspectoratului de Poliție Florești, a declarat pentru ZdG că acuzațiile privind mușamalizarea dosarului nu corespund adevărului. El a confirmat că posesorul armei de vânătoare din mașina lui Andrei Cazacu este Radu Cîrțica, finul răposatului.
„Dosarul a fost transmis la Procuratura Generală (PG) pe 20 decembrie și acum două zile a revenit la Florești. Rudele urmau să fie audiate la PG, acum vor fi audiate aici. Anterior, ei au depus o cerere ca dosarul să fie mutat de la Florești la PG de la Chișinău. Radu Cîrțica este cercetat în libertate și pe numele său a fost pornit un dosar penal pe cazul dat. Expertiza medico-legală a fost finalizată și rezultatele acesteia urmează a fi comunicate rudelor răposatului”, a declarat Radu Colesnic pentru ZdG.
Într-un răspuns pentru ZdG, Inspectoratul de Poliție Florești a precizat că în cadrul cauzei penale au fost audiate mai multe persoane, inclusiv rude și prieteni, „iar la moment, sunt efectuate acțiuni de urmărire penală, de asemenea fiind dispuse mai multe expertize judiciare, în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor cazului dat”.
Radu Cîrțica a fost anterior cercetat penal pentru fals în declarații, fiind constatată avere pe care nu a declarat-o. Instanța a stabilit însă că este o „încălcare ușoară”, iar prin prescripția tragerii la răspundere penală, procesul penal a fost încheiat, deoarece au trecut peste doi ani de la fapta incriminată. Declarația de avere fusese depusă în 2015 pentru anul 2014.

„Afirm cu certitudine că a fost vorba de un omor pus la cale cu bestialitate de către anumite persoane interesate”
Natalia, soția lui Andrei Cazacu, nu crede nici ea în versiunea că soțul ei s-ar fi sinucis.
„Într-o clipă ne-a fost spulberată toată viața. De ce zic așa? Pentru că a fost luată viața celui mai bun soț și tată a doi băieți minori, de 10 și 3 ani. Pot spune că tată a trei copii, deoarece în viitorul apropiat, cu ajutorul lui Dumnezeu, se va naște cel de-al treilea băiat, foarte așteptat și dorit de scumpul meu soț Andrei, care, cu mare regret, nu-și va cunoaște fiul niciodată, iar copilașii nu vor avea cui să-i spună tată. Trec prin cele mai grele momente din viață. Mă culc și mă trezesc cu lacrimi și cu inima frântă de durere. Nu știu ce să răspund la întrebările copiilor: unde e tata, când vine?” spune femeia.
Natalia crede că oamenii legii ar încearca să mușamalizeze cazul.
„Afirm cu certitudine că a fost vorba de un omor pus la cale cu bestialitate de către anumite persoane interesate. A fost omorât cu cruzime. Doar că oamenii legii nu cercetează calitativ și deplin cazul, punând în evidență o presupusă și iluzorie situație de suicid, care nu corespunde realității și nici probelor care le deținem. Nu se întreprind pași fermi pentru a se stabili toate circumstanțele cauzei. Au trecut 2 luni de zile, iar eu nici măcar nu am fost audiată. Mai mult, se încearcă de a se mușamaliza acest caz, pentru că criminalul este o persoană influentă din raionul Florești, iar dosarul este gestionat de poliția de aici. Unica ceea ce dorim la moment este ca să se facă dreptate și criminalul care a săvârșit fapta să răspundă”, a menționat soția lui Andrei Cazacu.
Într-un mesaj transmis către ZdG, familia Cazacu susține că a fost informată că expertizele realizate în cazul omorului lui Andrei au fost finalizate, „însă există suspiciuni serioase privind modul în care au fost prelevate probele. Autoritățile par să ignore un aspect esențial: persoanele care se aflau la fața locului în scurt timp după incident fac parte din sistem și cunosc foarte bine cum trebuie aranjat totul pentru a evita orice urmă de îndoială oficială. În loc să se analizeze în profunzime circumstanțele în care au fost colectate probele și credibilitatea acestora, ancheta pare să fie îndreptată într-o singură direcție, fără să ia în considerare toate posibilitățile. Oare este vorba despre o omisiune involuntară sau despre o încercare deliberată de a mușamaliza adevărul?” se arată în mesajul familiei Cazacu.
Bărbatul de 35 de ani, găsit împușcat pe un câmp din Florești, pe 17 noiembrie, este agricultorul Andrei Cazacu. Acesta a lăsat în urma sa doi copii și soția însărcinată, se arată într-un mesaj de condoleanțe al apropiaților familiei.
Caz cutremurător la Florești. Un bărbat de 35 de ani a fost găsit împușcat în cap pe un câmp, pe 18 noiembrie. Corpul neînsuflețit al acestuia a fost depistat lângă o mașină.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!