Dinamo Kiev a plătit în schimbul lui Blănuță suma de 2,6 milioane de euro, iar situația sa a luat-o pe o pistă descedentă, după ce a fost acuzat că a distribuit materiale pro-ruse pe rețelele sociale, în trecut. Acum, conducerea clubului se pare că a luat o decizie categorică.
Presa din Ucraina a anunțat că Dinamo Kiev va vinde doi atacanți în vară, inclusiv pe Vladislav Blănuță
Jurnaliștii ucraineni de la Sport au relatat că Dinamo Kiev a decis să se despartă de doi atacanți în vară, Vladislav Blănuță și Eduardo Guerrero.
De asemenea, sursa citată anterior a subliniat și că fostul internațional de tineret își dorește să părăsească Ucraina. Astfel că un transfer de la Dinamo Kiev la o altă echipă are șanse mari de reușită.
Blănuță nu a mai fost în lotul echipei din februarie, de la meciul cu RFS, 2-0, din Conference League, rezervă neutilizată.
Apoi, nu a prins lotul la următoarele 8 meciuri, iar de curând i s-a permis să părăsească țara pentru a-și vizita familia și a lipsit de la meciul cu Metalist, 0-1. Dinamo Kiev avea doar un atacant apt pentru acest meci, dar totuși l-a lăsat pe Blănuță să plece la familia sa, semn că ruptura este definitivă.
Rămâne de văzut care va fi următoarea destinație a lui Vladislav Blănuță. Pescara, FCU Craiova și „U” Cluj sunt celelalte echipe din CV-ul atacantului.
Atacantul încasează un salariu anual de 520.000 de euro și are contract până în 2030.
Andrei Nicolescu a fost întrebat într-o intervenție în emisiunea Fotbal Club de la începutul lunii aprilie dacă Blănuță rămâne o variantă, iar președintele lui Dinamo a confirmat că atacantul încă este urmărit de club.
„E drum lung până la vară. Ne uităm la el. În afară de Louis Munteanu și Blănuță, e greu să mai identificăm pe cineva care să vină din urmă. Nu-mi vine cineva număr 9 în minte”, a spus Andrei Nicolescu.
Ultima partidă jucată de Blănuță datează din 9 noiembrie 2025, iar antrenorul a dat de înțeles că nu-l va mai folosi. Nu a prins lotul în niciunul din cele șase dueluri care au avut loc de la începutul anului.
În luna noiembrie 2025, aflat la al 9-lea său meci pentru Dinamo Kiev, internaționalul moldovean Vladislav Blănuță a marcat primul său gol. Atacantul a intrat în minutul 67 al duleului din Conference League contra celor de la Zrinjski și a punctat în minutul 83.
Internaționalul moldovean Vladislav Blănuță a provocat un adevărat scandal în Ucraina, după transferul de 2,6 milioane de euro de la FCU Craiova la Dinamo Kiev. Atacantul a fost acuzat de ucraineni că a distribuit materiale pro-ruse pe TikTok, în trecut, dar conflictul părea că a fost stins după ce fotbalistul a precizat că este de partea Ucrainei în războiul cu Rusia. Lucrurile nu au stat, însă, așa.
Dinamo Kiev a luat o decizie importantă cu privire la viitorul lui Vladislav Blănuță, jucătorul transferat de la FC U Craiova 1948.
Fotbalistul moldovean Vladislav Blănuță traversează cea mai grea perioadă a carierei. Chiar dacă a ieșit public și și-a cerut scuze pentru postările sale, sportivul continuă să fie marginalizat de proprii fani. Presa din Ucraina anunță că atacantul a fost ținta suporterilor la meciul din Cupă, atunci când aceștia din urmă au aruncat cu ouă din tribună.
La începutul lunii septembrie 2025, fotbalistul moldovean, Vladislav Blănuță, a semnat contract cu echipa Dinamo Kiev.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!