Confuzia s-a produs în momentul în care CSP urma să decidă desemnarea specialistului pentru evaluarea cunoașterii limbilor străine în cadrul procedurilor de selecție a procurorilor.
Andrei Roșca, membru al CSP din rândul procurorilor, a prezentat candidatura ce urma a fi supusă votului, apoi s-a adresat colegilor săi din Consiliu: „Vă rog să susțineți acest proiect de lege”
„Proiect de hotărâre, ați trecut în Parlament deja”, i-a spus, zâmbind, președinta CSP, Angela Motuzoc.
Tot la ședința de astăzi a CSP a avut loc și un scandal, cu tonuri ridicate, acuzații și replici tăioase. O scrisoare anonimă despre „reforma în justiție” a actualei guvernări i-a înfuriat pe ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, și membra CSP din partea societății civile, Svetlana Balmoș.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!