3.000.000 tone Trump și Putin acordă 3.000.000 tone motorină SUA-Rusia 12 morți Atac la aeroportul din Riad: 12 morți, 300+ răniți 5 call-centre Poliția perchezionează 5 call-centre în Chișinău, rețineri 26,7 °C Maximă de 26,7°C astăzi, cea mai caldă zi din octombrie
Dosarul privind „pregătirea dezordinilor în masă”: Peste 250.000 lei ridicați, după perchezițiile de astăzi din Chișinău și Hîncești
Procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii INI anunță că au finalizat perchezițiile de astăzi desfășurate în Chișinău și Hîncești, în dosarul privind pregătirea dezordinilor în masă, iar în rezultat au fost ridicați peste 250.000 lei și alte probe.
Foto: procuratura.md

„Oamenii legii au temei să bănuiască că banii ridicați au fost acumulați din activități ilicite. Aceștia ar fi urmat să fie folosiți pentru recrutarea, organizarea, transportarea și remunerarea persoanelor instigate spre implementarea acțiunilor de dezordine în masă.

Printre cele ridicate la percheziții sunt și înscrisuri de ciornă care conțin contacte telefonice ale persoanelor care participă la proteste, telefoane mobile, un pistol pneumatic neînregistrat, articole pirotehnice (petarde), masă vegetală asemănătoare cu cânepa. Probele ridicate urmează să fie examinate și coroborate cu alte probe existente în cadrul dosarului penal.

Dosarul vizează pregătirile dezordinilor în masă începând din 18 septembrie 2022, până în prezent. Cercetările au loc prin prisma faptului că, contrar Legii cu privire la întruniri, ar fi fost întreprinse acțiuni de pregătire a dezordinilor în masă, care vizau inclusiv transportarea din diferite regiuni ale țării în Chișinău, a mai multor persoane, în special tineri printre care anterior condamnați, instigați să comită noi infracțiuni. În ceea ce privește alte roluri în cadrul grupului criminal organizat, acestea țineau de racolarea persoanelor care să participe la destabilizări.

Oamenii legii continuă investigațiile, inclusiv în vederea stabilirii altor aspecte și acumulării altor probe privind activitatea grupului criminal organizat cercetat. Potrivit legii, infracțiunea investigată se pedepsește cu închisoarea de la 4 la 8 ani”, menționează PG.


Pub