„ - Deputata Irina Lozovan a fost recent condamnată la șase ani de închisoare într-un dosar de corupție politică, însă este de negăsit. Marina Tauber a părăsit țara pe 7 ianuarie și nu dă semne că s-ar întoarce. Mă întreb de ce unii politicieni vizați în dosare fug, mai ales în stânga Nistrului. Ce s-a schimbat?
- Sunt instituții care trebuie să-și învețe lecția. Mă refer aici la Procuratură, la judecători și la Serviciul de Informații și Securitate, pentru că este foarte clar, după atâtea exemple, că persoanele vizate în astfel de dosare trebuie protejate pentru a nu părăsi țara și a nu se eschiva de la sancțiuni. Sper că aceste instituții și-au tras concluziile.
Pe de altă parte, acesta este un mesaj clar pentru toți cei care au lucrat sau lucrează pentru Șor. Ei trebuie să înțeleagă că justiția își va face datoria și că nu vor rămâne nepedepsiți, așa cum credeau până acum. În cel mai bun caz, vor fi obligați să stea departe de Moldova o perioadă, iar în cel mai rău caz, vor face închisoare. Acest lucru ar trebui să-i pună pe gânduri pe toți cei care se lasă folosiți de gruparea criminală Șor în acțiuni împotriva statului Republica Moldova”, a declarat șefa statului.
La 19 martie, deputatul Alexandr Nesterovschi a fost condamnat la 12 ani de închisoare, în penitenciar de timp închis. Acesta este învinuit de corupere pasivă, pregătirea și acceptarea finanțării unui partid politic din partea unui grup criminal organizat.
Imediat, Alexandr Nesterovschi a fost dat în căutare, potrivit Procuraturii Anticorupție.
Astăzi, deputata Irina Lozovan și soțul ei, Pavel Gîrleanu, consilier raional în Ocnița, au fost condamnați la 6 ani, și respectiv, 5 ani de închisoare, fiind găsiți vinovați în dosarul de finanțarea ilegală a unui partid politic.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!