Socrul a depus la Postul vamal Costești o declarație pentru a putea vămui automobilul pe care urma să-l importe în țară. Tranzacția vamală asupra transportului a fost soluționată de către inspectorul vamal, care activa conform graficului de serviciu. Astfel, inspectorul a acceptat declarația depusă de socrul său, a examinat solicitarea acestuia și, ulterior, a eliberat adeverința privind mijlocul de transport importat.
În cadrul controlului, subiectul și-a argumentat acțiunea prin faptul că nu a știut din timp despre intenția socrului de a aduce automobilul în țară, aflând despre acest lucru „în momentul în care socru s-a prezentat pe pista de control”. Subiectul a precizat că nu a influențat procedura vamală și a informat superiorul său despre lipsa unui interes personal față de automobilul respectiv.
Inspectorul de integritate a contrazis argumentele invocate de inspectorul vamal prin faptul că la momentul perfectării actului de vămuire pe numele socrului, funcționarul vamal nu a declarat și nu a informat conflictul de interese real apărut.
Totuși, potrivit noilor modificări legislative din 2021, pe acest caz inspectorul de integritate doar constată conflictul de interese fără aplicarea interdicțiilor. Funcționarul vamal este la prima abatere a legislației ANI fără a înregistra un prejudiciu interesului public ca urmare a acestei încălcări.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!